Viața de drumar nu este ușoară, dar știută mai mult de cei ce o trăiesc și mai puțin de cei de pe margine. De aceea, sunt și multe voci critice la adresa acestei bresle. Cu atât mai mult merită să apreciem activitățile organizate în această săptămână la Administrația de Stat a Drumurilor din R. Moldova. Astăzi, în ultima zi, în cadrul meselor rotunde organizate, s-au desfășurat discuții constructive privind două subiecte importante pentru dezvoltarea și siguranța infrastructurii rutiere.
Primul subiect a vizat digitalizarea procesului de inspectare a lucrărilor de artă, cum ar fi poduri și podețe. Utilizarea tehnologiei pentru colectarea și analizarea datelor în timp real facilitează o monitorizare mai eficientă a stării infrastructurii. Astfel, identificarea rapidă a problemelor și prioritizarea intervențiilor necesare asigură siguranța și durabilitatea lucrărilor de artă.
A doua temă a discuțiilor a fost axată pe criteriile și procedurile necesare pentru implementarea proiectelor de infrastructură rutieră finanțate din bugetul de stat. În acest sens, trebuie evidențiată adoptarea măsurilor necesare adaptării procedurilor și normativelor tehnice la cele existente pe plan european.
„Transparența în alocarea fondurilor, respectarea termenelor și standardelor de calitate sunt aspecte esențiale pentru succesul acestor proiecte. Continuăm să asigurăm un cadru de guvernare deschisă, transparentă și orientată spre rezultate, care să contribuie la consolidarea unei infrastructuri moderne și sigure. Utilizatorii drumurilor trebuie să beneficieze de condiții de circulație în siguranță și să aibă garanția că bugetul alocat este cheltuit legal și eficient” a spus Sergiu Bejan, directorul general al Administrației de Stat a Drumurilor din Republica Moldova.