Comunicat de presă
CNAIR informează participanții la trafic cu privire la instituirea măsurii de restricționare a circulației autovehiculelor pe sectorul de DN 1 cuprins între km 7+345 și km 8+000, pentru executarea lucrărilor de montare a reperelor topografice pe pereții pasajului inferior Băneasa, după cum urmează:
în noaptea de 29.03.2024, ora 23.00 – dimineața de 30.03.2024, ora 5.00, circulația va fi restricționată pe prima bandă a Pasajului Băneasa, sensul de deplasare Ploiești → București;
în noaptea de 30.03.2024, ora 23.00 – dimineața de 31.03.2024, ora 5.00, circulația va fi restricționată pe prima bandă a Pasajului Băneasa, sensul de deplasare București → Ploiești.
Cu excepția intervalelor orare menționate, traficul autovehiculelor se va desfășura în condiții normale, pe ambele benzi ale sensurilor de deplasare.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Naționale.
CNAIR SA