Între râul Prut și colinele domoale ale județului Iași, comuna Țuțora își scrie un nou capitol. Cunoscută pentru rolul său în istoria Moldovei, localitatea se remarcă astăzi printr-un amplu proces de modernizare, în care infrastructura rutieră, mobilitatea urbană și investițiile publice reprezintă principalele direcții de dezvoltare.
O comună cu o istorie impresionantă
Comuna Țuțora ocupă un loc aparte în istoria României. Astăzi, liniștea satului moldovenesc ascunde un patrimoniu valoros și o comunitate care își respectă trecutul. Așezată pe malul Prutului, localitatea a fost vreme de secole un important punct strategic, comercial și militar. Două obiective din comuna Țuțora sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local, ambele fiind clasificate ca situri arheologice: situl de „la Țăruș” (în marginea de sud-est a satului Chiperești), cuprinzând urme de așezări din eneolitic și așezarea de la „Cotul lui Bogdan” („La Prisacă”, la un cot al Prutului aflat la 3 km nord de satul Țuțora), așezare datând din secolele al XV-lea–al XVIII-lea (perioada medievală).
Prezenți la Țuțora, am putut admira peisajele din lunca Prutului, terenurile agricole fertile și apropierea de municipiul Iași care transformă comuna într-un loc atractiv atât pentru locuire, cât și pentru investiții.

Infrastructura – cheia dezvoltării
Primăria comunei Țuțora a făcut din modernizarea infrastructurii una dintre principalele priorități. Dacă până acum comuna era cunoscută ca locul unde se adună deșeurile din județul Iași, astăzi, aici, se vorbește despre un obiectiv economic care soluționează o mare problemă comunitară, având ca prioritate asigurarea condițiilor de mediu și de viață. Un rol însemnat la avut în acești ani noul primar al comunei, Cristinel Albu, care a reușit cu determinare, prin experiență și capacitate de muncă să elimine marea încercare pe care o avea comunitatea – insuportabilul miros și gunoaiele care pluteau zi de zi peste această așezare.
În prezent, în comuna Țuțora, sunt implementate proiecte care vizează reabilitarea și asfaltarea drumurilor comunale: în curând vor fi finalizate toate drumurile și străzile. În același timp, se lucrează la amenajarea trotuarelor, construirea pistelor pentru biciclete și realizarea unor parcări moderne. „În urmă cu un deceniu, când am început primul mandat de primar, pe raza comunei Țuțora exista un singur drum asfaltat – drumul județean – și acela degradat și de necirculat. În funcție de fondurile care au fost disponibile, am implementat zeci de proiecte cu finanțări interne și fonduri europene, am încercat pe cât posibil să fiu alături de toți cei care au solicitat sprijin și personal și profesional. Cu toate greutățile întâmpinate, am reușit să construim obiective noi în toate domeniile – educație, infrastructură, cultură, agricultură, culte, sport. Un exemplu: uitați-vă cum arată sediul primăriei și cum era în urmă cu 10 ani”, a spus Cristinel Albu, primarul comunei Țuțora.

Se vede clar în comuna Țuțora că unul dintre cele mai importante proiecte îl reprezintă modernizarea infrastructurii, care include asfaltarea carosabilului, amenajarea trotuarelor, realizarea pistelor pentru biciclete, spații verzi, sisteme de colectare a apelor pluviale și măsuri pentru creșterea siguranței circulației. De asemenea, apa curentă, canalizarea și gazul metan a ajuns în toate satele comunei. În comună continuă investițiile în extinderea rețelelor de apă și canalizare, modernizarea iluminatului public cu tehnologie LED, asigurarea siguranței civice cu camere video, eficientizarea energetică a clădirilor publice și dezvoltarea infrastructurii educaționale și sportive.
Mobilitate modernă și siguranță pentru locuitori
Pistele pentru biciclete și trotuarele sunt gândite pentru a încuraja deplasarea în siguranță și utilizarea mijloacelor alternative de transport. Aceste investiții contribuie la reducerea riscului de accidente și la creșterea calității vieții, în special pentru copii, elevi și persoanele vârstnice.
Modernizarea drumurilor facilitează, în același timp, accesul către exploatațiile agricole, reduce costurile de transport și susține dezvoltarea activităților economice locale.

Agricultură, natură și oportunități
Agricultura rămâne principalul sector economic al comunei, iar terenurile fertile din lunca Prutului oferă condiții excelente pentru cultivarea cerealelor și a altor culturi agricole. În același timp, zona dispune de un potențial important pentru dezvoltarea turismului rural și ecologic, datorită peisajelor naturale și patrimoniului istoric.
„Construim o comună europeană”
„Dezvoltarea comunei se bazează pe atragerea fondurilor europene și guvernamentale și pe implementarea unor proiecte care răspund nevoilor reale ale cetățenilor. Ne dorim ca Țuțora să fie o comună modernă, în care infrastructura să ofere siguranță și confort, iar tinerii să aibă motive să rămână acasă. Investim în drumuri, trotuare, piste pentru biciclete, utilități și spații publice, pentru că acestea sunt investiții în viitorul comunității. Fiecare proiect finalizat înseamnă o calitate mai bună a vieții pentru locuitorii noștri. Și încă ceva: toate acestea au fost și vor fi realizate de noi toți: primărie, consiliu local, preoți, instituții, agenți economic și distinșii locuitori ai comunei pe care o conduc cu responsabilitate și demnitate”, a spus Cristinel Albu, primarul comunei Țuțora.

Un model de dezvoltare locală
Prin investițiile realizate și prin proiectele aflate în pregătire, Primăria comunei Țuțora demonstrează că dezvoltarea rurală poate fi construită pe o viziune clară și pe o administrație orientată spre rezultate. Comuna îmbină patrimoniul istoric cu infrastructura modernă, oferind un exemplu de comunitate care valorifică oportunitățile de finanțare și investește în mobilitate, siguranță și dezvoltare durabilă.
Drumuri moderne, trotuare sigure, piste pentru biciclete, utilități extinse și servicii publice de calitate – acestea sunt reperele unei comune care își propune să devină un model de dezvoltare pentru județul Iași și pentru întreaga regiune a Moldovei.
Țuțora este comună din județul Iași, formată din satele Ţuţora, Chiperești, Oprișeni și Priza Prut..
Nicolae Popovici











