Reparații la centura veche a Vasluiului

63

Centrul de Afaceri Vaslui a găzduit predarea amplasamentului pentru realizarea obiectivului de investiții ”Modernizare str. Decebal din municipiul Vaslui”.

Principalele lucrări propuse vizează amenajare parte carosabilă, amenajare trotuare și pistă de bicicliști (între intersecția cu str. Ana Ipătescu și intersecția cu str. Hușului), înființarea a două sensuri giratorii (zona Kaufland și intersecția cu str. Hușului), amenajarea unui sens giratoriu provizoriu în zona CRAV, amenajare spații verzi (înlocuire arbuști uscați și însămânțare gazon), rețea canalizație cabluri, montare 158 stâlpi iluminat stradal, lucrări conexe.

Proiectantul general este SC Drum Design SRL, iar executantul lucrărilor este SC Conest SA Iași.

Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, respectiv 18 martie 2024.

Valoarea contractului este de 29.550.945 lei cu TVA.

”Iată că, după un proces laborios, obiectivul de investiții str. Decebal este, în cele din urmă, în etapa de inițiere a realizării efective a lucrărilor, fapt care ne bucură. Peste un an, vom avea o stradă și trotuare modernizate, un trafic rutier fluidizat prin realizarea sensurilor giratorii, o pistă de biciclete și lucrarea de canalizație a cablurilor, ceea ce înseamnă realizarea de canale tehnice astfel încât, prin amplasarea în subteran a firelor, stâlpii de iluminat nu vor mai fi afectați de greutate, iar spațiul vizual astfel creat va fi mai liber”, a declarat viceprimarul Lucian Braniste.