R. Moldova – Poduri sigure, drumuri mai bune: un angajament pentru dezvoltarea durabilă

85

Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) gestionează în prezent 835 de poduri, dintre care 83 sunt amplasate pe drumurile expres, 375 pe drumurile republicane, iar 377 pe drumurile regionale.

Toate activitățile de actualizare a documentației de proiect, reparația și reconstrucția podurilor sunt finanțate din mijloacele fondului rutier. În prezent sunt în curs de reabilitare opt poduri, dintre care patru se află în reparație, ca parte a lucrărilor de modernizare a unor sectoare de drum.

În luna iulie a acestui an, au fost finalizate lucrările de reparație și redeschisă circulația pe podul de șosea din Basarabeasca, drumul R3 Chișinău – Hâncești – Cimișlia – Basarabeasca – frontiera cu Ucraina, km km 95,740.

„Inspectarea periodică a lucrărilor de artă aflate în exploatare se efectuează anual în vederea stabilirii stării lor. ASD va continua să acorde prioritate întreținerii și modernizării podurilor deoarece sunt lucrări de artă cu o importanță și o însemnătate socio-economică, asigurând continuitatea căilor rutiere și fortificarea rețelei de drumuri publice”, ne-a spus Sergiu Bejan, directorul general al Administrația de Stat a Drumurilor din Republica Moldova.