Procedură de atribuire a contractului „Proiectare și Execuție Nod Rutier Românași (A3 – km 26), sectorul Poarta Sălajului – Nușfalău”.

74

Luni, 03.06.2024, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului „Proiectare și Execuție Nod Rutier Românași (A3 – km 26), sectorul Poarta Sălajului – Nușfalău”.

Până la termenul limită au depus oferte următorii operatori economici:

-Asocierea SC. DRUM INSERV SRL – INFRA EXPERT AD (România / Bulgaria);

-Asocierea SC. GP SĂGEATA PROD. SRL – S.C SYLC CON TRANS SRL (România);

-Asocierea S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. (România).

Durata contractului de proiectare și execuție este de 10 luni, din care 3 luni perioada de proiectare și 7 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor variază în funcție de durata ofertată de operatorul economic desemnat câștigător, între 60 de luni și 120 de luni perioada de garanție.

Valoarea estimată a contractului este de 71.377.803,39 lei fără TVA, iar sursa de finanțare va fi asigurată din Fonduri Europene – Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Prin realizarea Nodului Rutier Românași va fi îmbunătățit nivelul de confort al utilizatorilor întrucât se va asigura descarcarea traficului de pe autostrada Braşov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, secțiunea 3B Mihăiești – Suplacu de Barcău, subsecțiunea 3B2 Zimbor – Poarta Sălajului, până la finalizarea subsecțiunii 3B3 Poarta Sălajului – Zalău.

În perioada următoare, Comisia de Evaluare va analiza ofertele, în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice.