Poposiți pe Drumul Talienilor, în aceste zile de sărbătoare!

62

Merită să priviți minunatul peisaj, dar și să petreceți câteva clipe de reculegere și rugăciune la schitul construit în vârful muntelui Stănișoara, la limita dintre județele Suceava și Neamț.

Drumul Talienilor, descris atât de frumos de Mihail Sadoveanu în romanul Baltagul, este unul cu o istorie dintre cele mai interesante. Lungimea drumului e de aproximativ 55 de kilometri, 33 fiind pe teritoriul judeţului Suceava şi 23 pe cel al judeţului Neamţ, iar cel mai înalt punct este în Pasul Stânişoara, la o altidudine de 1.235 de metri, unde cumpăna apelor (linia de demarcare a două bazine hidrografice), separă cele două judeţe. Este locul unde trecătorilor sau turiştilor li se oferă o perspectivă neasemuit de frumoasă.

Pentru a-l face și mai atractiv, Consiliul Județean Suceava a anunțat că a fost inițiată licitația pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor (DJ 209B). Astfel, în Pasul Stânișoara vor fi construite trei obiective importante, respectiv o poartă tradițională la limita dintre județele Suceava și Neamț, realizată din lemn masiv sculptat, cu motive specifice zonei (aproximativ 6 metri înălțime și o deschidere de 14 metri); un punct de belvedere modern (Turnul Talienilor), de 12 metri înălțime, cu structură elicoidală și 16 stâlpi dispuși circular (inspirați din cele 16 capitole din „Baltagul”), cu scară interioară și platformă panoramică, de unde turiștii vor putea admira peisajele și realiza fotografii și filmulețe spectaculoase, și o parcare modernă, de aproximativ 800 mp, realizată cu materiale ecologice, care va include alei pietonale, bănci, mese, toalete ecologice și iluminat ambiental cu lămpi solare.

Constructorul va avea la dispoziție cinci luni pentru executarea contractului: 2 luni pentru proiectare și 3 luni pentru execuție.

Proiectul va atrage mai mulți turiști și va transforma Drumul Talienilor nu doar într-o legătură rutieră între două județe, ci într-un obiectiv turistic în sine, așa cum sunt TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan.

Istoria drumul județean 209 B dintre Mălini și Borca a început în 1902, când Regele Carol I al României a hotărât construirea unei rute care să răspundă necesităților economice și militar-strategice ale Domeniilor Coroanei, o șosea care să lege Domeniul Borca de Domeniul Mălini. Regele Carol I a decis construirea unui drum prin munţi, între comuna Borca, judeţul Neamţ, şi Mălini (localitatea unde s-a născut Nicolae Labiş), judeţul Suceava, în primul rând din considerente militare, pentru a face legătura între Valea Moldovei şi Valea Bistriţei şi în al doilea rând comercial.
Realizarea lui a durat 12 ani, între 1902 şi 1914, „drumarii“ fiind italieni, de unde şi denumirea de Drumul Talienilor, după cum i-au zis localnicii. Toată piatra pe care au folosit-o la poduri și la fundații a fost cioplită manual și au adus-o din cariere până aici cu care cu boi. Ca liant au folosit nisipul cu var. Timpanele podurilor au fost toate rotunjite manual, iar fundația drumului este la -5,30 metri.

Așadar, pe un splendid traseu, al Drumului Talienilor, găsiți răgazul pentru câteva clipe de reculegere și rugăciune la Schitul construit în vârful muntelui Stănișoara, la mijloc de cale, acolo unde este și un popas pentru turiști.

Nicolae Popovici