După aproape șase ani de lucrări, Podul Changtai Yangtze a fost inaugurat în provincia Jiangsu din China. Construcția prezintă o serie de recorduri mondiale, având o lungime de 10,03 kilometri, integrează integrează autostrăzi, căi ferate interurbane. Odată cu deschiderea podului, legătura între orașele Changzhou și Taizhou a fost redusă de la 80 de minute la aproximativ 20 de minute.
Secțiunea suspendată a podului are o lungime principală de 1.208 de metri, stâlpii de susținere a cablurilor având o înălțime de 350 de metri (echivalentul unei clădiri de 120 de etaje).
Noul pod, a cărui investiție se ridică la 9,01 miliarde Yuani (aproximatriv 1,27 miliarde USD), este cel mai lung pod cu cablu din lume, cel mai lung pod combinat cu arc de oțel din lume, dar și construcția cu cea mai grindă continuă de oțel din lume.
Totodată, în premieră au fost utilizate cabluri metalice din fibră de carbon, extrem de rezistente la schimbările de temperatură, podul suportând o capacitate de încărcare de 530.000 de tone.
Recepția podului Changtai Yangtze a fost făcută cu ajutorul a 110 camioane cu o greutate totală de 4.400 tone, care au traversat noul proiect de instructură construit de China Railway Baoji Bridge Group și China Communications Second Navigation Engineering Bureau
Construcția podului a început în luna Octombrie 2019 și a fost finalizată în vara anului 2025. Acesta este inclus în strategia națională a „centurii economice a Fluviului Yangtze/Albastru” și dezvoltarea integrată a regiunii Deltei Fluviului Yangtze. De asemenea, va fi integrat în inițiativa „O centură, un drum”, completând rețeaua rutieră regională și asigurând fluidizarea traficului urban din zonă. Podul Changtai Yangtze River se întinde pe 10,3 km, cu o deschidere principală de 1.208 metri. Este prima traversare a râului cu o autostradă, încă un drum și o cale ferată interurbană, toate pe aceeași structură.
Oficialii au declarat că podul – care a necesitat șase ani pentru a fi finalizat și a fost construit folosind o serie de tehnici inovatoare la nivel mondial – va stimula creșterea regională și va consolida legăturile din delta râului Yangtze.
Una dintre caracteristicile esențiale ale structurii este puntea inferioară asimetrică, care are o cale ferată unde se pot atinge viteze de de 200 km/h, pe o parte, și un drum obișnuit pe cealaltă – fiind pentru prima dată când se utilizează o asemenea configurație de trafic paralelă într-un pod cu deschidere mare arată South China Morning Post. Qin Shunquan, șeful departamentului de cercetare al China Railway Group și proiectantul principal al podului, a explicat provocarea tehnică în luna martie, când a participat la o emisiune televizată difuzată de postul public CCTV. Deoarece sistemele feroviare cântăresc de obicei de trei ori mai mult decât drumurile, majoritatea proiectelor de poduri mențin echilibrul prin amplasarea căii ferate în centru, cu drumurile pe ambele părți și traficul circulând în direcții opuse.

Echipa a dezvoltat o macara turn ghidată prin satelit pentru a ridica materialele cu precizie pe turnurile podului. Inginerii au construit, de asemenea, cea mai mare macara pentru poduri din lume, care se deplasa de-a lungul podului și poziționa segmente masive cu o precizie de milimetru.
Alte elemente unice includ turnurile în formă de diamant ale podului, realizate din oțel și beton pentru o stabilitate sporită, și articulații flexibile care se adaptează la schimbările de temperatură.
Un pod suspendat are o punte principală susținută de numeroase cabluri care se întind către unul sau mai multe turnuri care suportă sarcina.
Recordul anterior era deținut de podul Russky din Vladivostok, Rusia, cu o lungime de 3,1 km și o deschidere principală de 1.104 metri, care leagă insula Russky de peninsula continentală.
Podurile suspendate – un alt tip important de construcție, în care tablierul este suspendat de cabluri care se întind între turnuri și sunt ancorate la ambele capete – pot avea o lungime și mai mare și sunt adesea utilizate pentru cele mai lungi deschideri din lume.
Exemple celebre de acest tip de construcție includ Podul Golden Gate din San Francisco și Podul Çanakkale din Turcia, construit în 1915, care deține recordul cu o lungime de 2.023 de metri.
Potrivit CCTV, există aproximativ 150 de poduri de-a lungul tronsonului principal de 3.000 km al râului Yangtze. China și-a propus să crească acest număr la 240 până în 2035 – în medie, un pod la fiecare douăsprezece kilometri.
Raluca Ulea
 
            
 
	
