Pod nou pe ruta alternativă Suceava – Botoșani

68

Încă un pas pentru fluidizarea traficului din Suceava

O nouă lucrare de infrastructură rutieră a fost demarată în forță în municipiul Suceava, pe traseul rutei alternative Suceava – Botoșani. Mai exact, este vorba de un pod nou, dar și de lucrări de regularizare cu canal betonat, pe zeci de metri, a pârâului care traversează traseul rutei alternative în zona Mirăuți.

Lucrările sunt demarate deja și constructorul se ambiționează să le facă în doar trei luni de zile, după cum a remarcat primarul Ion Lungu, care a făcut miercuri o vizită de lucru în teren, împreună cu viceprimarul Lucian Harșovschi.

„Podul din zona Mirăuți este unul important, pentru că face parte din ruta alternativă Suceava – Botoșani, varianta de trafic ușor, de până la 1,5 tone. Lucrarea a fost licitată anul trecut și câștigată de o firmă de la Rădăuți, s-a finalizat partea de proiectare și de avize, iar acum se lucrează deja intens. Deși termenul de execuție este mult mai mare, constructorul a spus că în trei luni face podul”, a declarat Ion Lungu, care i-a solicitat constructorului să prezinte datele tehnice ale investiției.

Astfel, podul va avea o lungime de 20,3 metri, cu lățime de 11 metri, va fi construit pe 10 coloane înfundate la 11 metri adâncime,  iar pârâul pe care îl traversează va fi regularizat 40 de metri în amonte și 21 de metri în aval, prin canal betonat armat.

Dacă podul de pe ruta ocolitoare va fi dat în folosință vara aceasta, nu același lucru poate fi spus despre tronsonul III, unde lucrările trebuiau să înceapă primăvara aceasta.

„Din păcate s-a anulat licitația pentru viaductul peste calea ferată, de la cea de-a treia etapă a rutei alternative Suceava – Botoșani. O vom relua, pentru a duce traficul până în DN 29, iar de acolo până la autostrada A7.

Lucrurile încep să prindă contur, sper ca în vreo doi ani să ajungă autostrada aici și să facem legătura cu ruta alternativă.

S-a reluat și licitația pentru sensul giratoriu de la intersecția străzilor Traian Vuia cu Calea Unirii și Apeductului, pe unde se face accesul la ruta alternativă, ne dorim ca anul acesta să îl putem amenaja.

Gândim în perspectivă, să continuăm acel inel ocolitor al orașului, dar puțin modificat – vom veni de la E85 la Ipotești și de la Tișăuți, fără a face alt pod. Azi deja se circulă pe malul râului Suceava de la Tișăuți până aici, la Podul Unirii. Un inel ocolitor al orașului ar fi necesar. Când vom da în funcțiune complet ruta alternativă Suceava – Botoșani cu ocolire de la Ipotești se va fluidiza traficul pe artera principală”, a adăugat Ion Lungu.

„Se fac eforturi pentru descongestionarea traficului rutier în municipiul Suceava, dar și acum sucevenii care vor să ajungă în zona comercială pot folosi această rută alternativă, Podul Unirii și strada Energeticianului”, a completat Lucian Harșovschi.

Investiția pentru etapa III a rutei alternative este de 15 milioane de euro, din care 8 milioane de euro prin Programul Anghel Saligny, iar restul sunt din venituri proprii ale municipalității sucevene.

Sursa: Monitorul de Suceava