Plan de fluidizare a traficului din zona de nord-est a municipiului Brașov.

40

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov lucrează la un plan de fluidizare a traficului din zona de nord-est a municipiului Brașov. Astfel, astăzi, Conducerea DRDP Brasov a discutat o serie de propuneri împreună cu reprezentanții Primăriei Brașov și Primăriei Sânpetru pentru fluidizarea traficului din zona cartierului Tractorul și accesul către municipiu din zona comunelor Sânpetru și Hărman.

În acest sens, a fost conceput un plan în 3 etape care cuprinde mai multe soluții de sistematizare a circulației, care urmează să se realizeze în următorii ani:

  • continuarea proiectului de modernizare a străzii Narciselor și realizarea unui pasaj subteran, pe sub Varianta Brașov, către Sânpetru;
  • dublarea pasajului de peste Variantă și lărgirea la 4 benzi a bulevardului 13 Decembrie respectiv a drumului județean, în interiorul comunei Sânpetru;
  • construirea unei noi legături între Sânpetru și DN11, în zona Stabilus;
  • construirea unui nou drum de legătură între Brașov și Sânpetru pe sub pasajul de cale ferată și legarea lui cu strada Vasile Goldis respectiv cu viitorul pasaj peste calea ferată din zona străzii Nicolae Labiș;
  • crearea unei noi legături între Sânpetru și DN13 în zona străzii Baciului, din Brașov;
  • realizarea unui nou nod rutier în zona parcărilor de pe Varianta Brașov care să permită accesul și dinspre Sânpetru și dinspre Brașov.

„Unele dintre aceste proiecte sunt deja inițiate la nivelul primăriilor și sunt în diferite faze de implementare, restul urmând a fi inițiate în colaborare de către autoritățile locale și DRDP Brașov. Este prioritară pentru noi fluidizarea traficului din zona cartierului Tractorul și accesul către municipiu din zona comunelor Sânpetru și Hărman”, a spus Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov.