Ministrul Adrian-Ioan Veştea a semnat, astăzi, 39 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de 394.063.208,41 de lei.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, construirea unor poduri, precum şi înfiinţarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a reţelelor de canalizare menajeră, a staţiilor de epurare şi a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale.
„Continuăm dialogul constructiv, susţinem dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor României şi sunt sigur că proiectele finanţate de Ministerul Dezvoltării vor deveni, treptat, realitate şi vor contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veştea.
Sursa: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei