Pe șantierul variantei de ocolire Arad Est a început montarea grinzilor metalice la podul peste Mureș

45

DRDP Timișoara a anunțat că pPe șantierul variantei de ocolire Arad Est a început montarea grinzilor metalice la podul peste Mureș. Grinzile metalice atât dreapta, cât și stânga, în lungime de aproximativ 200 m fiecare, au fost confecționate în uzină, fiind asamblate în șantier în trei tronsoane de lungimi diferite.

Cele trei tronsoane de grinzi, stânga și dreapta, urmează să se fie asamblate într-o singură grindă continuă, după ce acestea vor fi ridicate pe poziție.

În cursul zilei de astăzi, 9 august, au fost ridicate primele două tronsoane marginale (stânga + dreapta) la sud de râul Mureș, în lungime de 71 m, respectiv 70 m.

Stadiul lucrărilor la podul inclus pe traseul VO Arad Est este de circa 77%.

Antreprenorul lucrării: PORR Construct. CNAIR S.A., prin DRDP Timişoara, este supervizor al acestei investiții lansate de Consiliul Judetean Arad, în parteneriat cu Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere