De la măsurarea palmelor muncitorilor și modelarea manuală în argilă, până la realizarea cofrajului din ipsos și turnarea betonului la peste minus 10 grade Celsius, construcția Palmei Drumarilor a presupus soluții inginerești ingenioase, adaptate posibilităților tehnice ale anului 1968. Profesorul universitar emerit dr. ing. Radu Andrei, autorul proiectului și unul dintre cei care au coordonat realizarea monumentului, ne oferă acum detalii tehnice inedite, păstrate în jurnalul de șantier. 13 noiembrie 1968 – ziua în care s-a turnat Palma Drumarilor
După ce am prezentat în paginile Cotidianului Drum.info.ro povestea apariției Palmei Drumarilor, oamenii care au contribuit la realizarea ei și amintirile profesorului universitar dr. ing. Radu Andrei despre începuturile acestui proiect, revenim asupra monumentului cu noi informații deosebit de interesante. De această dată, chiar autorul proiectului ne dezvăluie procedura tehnică prin care a fost concepută și construită monumentala palmă de pe Obcina Mare a Bucovinei.
Este o mărturie importantă, deoarece ne ajută să înțelegem ce a însemnat realizarea unei asemenea construcții în anul 1968, într-o perioadă în care șantierele nu dispuneau de tehnologiile, materialele și utilajele performante de astăzi. Iar povestea începe cu un detaliu surprinzător: dimensiunile monumentului au fost stabilite pornind de la măsurarea palmelor unor oameni reali.
De la palma omului la dimensiunile monumentului
Într-o precizare transmisă redacției noastre, profesorul Radu Andrei explică modul în care a stabilit proporțiile monumentului. Pe prima pagină a jurnalului de șantier au fost consemnate rezultatele măsurătorilor efectuate asupra dimensiunilor reale ale palmelor muncitorilor care lucrau la proiect, inclusiv ale propriei sale palme. Astfel, Profesorul explică scopul acestei operațiuni: „…cu scopul final de a obține o valoare medie pentru dimensiunile unei palme umane, pe baza căreia am stabilit proporțional dimensiunile Palmei monumentale…” Așadar, proporțiile monumentului nu au fost alese întâmplător. În spatele formei sale monumentale s-a aflat un demers de măsurare și raportare la dimensiunile anatomice reale ale mâinii umane.
Argilă de la Marginea și un cofraj realizat din elemente de ipsos
Următoarea etapă a presupus realizarea formei inițiale a monumentului. Potrivit profesorului Radu Andrei, modelarea a fost făcută manual, direct pe scheletul metalic, folosindu-se argilă provenită din aceeași sursă de unde se aprovizionau și olarii din satul Marginea. Profesorul descrie această operațiune: „Modelarea formei inițiale, realizată manual pe scheletul metalic, a fost făcută cu argilă provenită de la aceeași sursă de unde se alimentau și olarii din satul Marginea…Peste modelul din argilă am realizat un cofraj alcătuit din elemente separate din ipsos. Soluția tehnică a fost una adaptată formei complexe a monumentului. După realizarea și întărirea elementelor de ipsos, am îndepărtat argila, iar armătura metalică a fost curățată de lut pentru a permite turnarea betonului realizat cu ciment alb, praf și agregate de marmură…”
Prin urmare, forma finală a Palmei nu a rezultat din utilizarea unui cofraj industrial prefabricat, ci dintr-un proces de modelare manuală, realizare a matriței din ipsos, demontare și reasamblare. O soluție inginerească ce presupunea multă muncă manuală, atenție la detalii și o bună înțelegere a geometriei construcției.
De ce a fost întârziată turnarea betonului?
Realizarea monumentului era deja într-o etapă avansată, însă exista o problemă de aprovizionare. Grupul de Șantiere ICT Iași nu avea în stoc ciment alb, material necesar pentru soluția constructivă și aspectul final urmărit de proiectant. Această situație este explicată și în interviul publicat anterior de Cotidianul Drum.info.ro, în care profesorul povestea că i se sugerase chiar amânarea turnării până în primăvara următoare. În acel interviu, Radu Andrei relata: „La ultima convorbire cu conducerea instituției, mi s-a sugerat să amânăm turnarea pentru primăvara următoare…” Soluția a venit prin intermediul șantierului de reabilitare de la Mănăstirea Sucevița. Profesorul a apelat la reprezentanții acestuia, care au acceptat să furnizeze ciment alb, praf și agregate de marmură, în schimbul cimentului obișnuit. Astfel, problema aprovizionării a fost rezolvată, iar lucrările au putut continua fără amânarea până în primăvara anului următor.
13 noiembrie 1968 – ziua în care s-a turnat Palma Drumarilor
Cea de-a doua pagină a jurnalului de șantier păstrează o informație esențială pentru istoria monumentului: data turnării betonului.
13 noiembrie 1968.
Era deja iarnă pe Obcina Mare. Vântul puternic viscolea zăpada, iar accesul către locul construcției devenise foarte greu deoarece condițiile meteorologice erau deosebit de dificile, temperatura exterioară coborând sub minus 10 grade Celsius. Într-o asemenea situație, prepararea betonului necesita măsuri speciale pentru a preveni înghețarea apei în timpul prizei.
Profesorul explică în detaliu soluția folosită: „Turnarea betonului respectiv, în forma finală realizată din elementele din ipsos reasamblate, s-a făcut, așa cum rezultă din cea de a doua pagină din carnet, la data de 13 Noiembrie 1968. Iarna deja se instalase pe Obcina Mare a Bucovinei, afară era un vânt puternic, viscolea zăpada, iar camionul nostru de regie, datorită curajului șoferului Dragoș, a ajuns totuși cu greu la locul monumentului. Elementele de ipsos, răspândite în ziua precedentă pe teren în jurul soclului, parțial acoperite de zăpadă, au fost curățate și asamblate în jurul scheletului metalic. Temperatura exterioară scăzută, a necesitat realizarea betonului cu apă încălzită în butoaie și cu un adaos de aditiv: clorură de calciu, pentru a preveni înghețul în timpul prizei… Muncitorii din Dornești și Vicov, au adunat lemne uscate pentru foc, au adus apă de la un izvor localizat foarte aproape, în pădure, în spatele monumentului, au încălzit apa în butoaie. Așa s-a trecut sub temperaturi de minus 10 grade Celsius, la prepararea și turnarea betonului pentru Palma…”
Așadar, deoarece nu exista tehnologia modernă de astăzi pentru prepararea și turnarea betonului pe timp friguros, soluțiile au trebuit adaptate condițiilor existente, folosind resursele disponibile pe șantier. Astfel, turnarea betonului a devenit o adevărată operațiune de șantier, în care fiecare om avea un rol bine stabilit. Nu era suficientă doar priceperea inginerească pentru realizarea formei monumentului. Era nevoie și de organizare, de improvizație tehnică și de multă muncă fizică.
„Ce faci, Iarnă!” – răspunsul muncitorilor la viscol și frig
Poate cea mai frumoasă parte a acestei mărturii este legată de oamenii care au lucrat efectiv la realizarea Palmei. Deși erau îmbrăcați în cojoacele bucovinene specifice, frigul și viscolul făceau ca fiecare operațiune să fie dificilă. Profesorul Radu Andrei își amintește: „Deși îmbrăcați în cojoacele bucovinene specifice, colaboratorii mei lucrau cu dăruire și spor, iar când viscolul devenea mai intens, ei nu se lăsau intimidați, replica lor curajoasă și simplă adresată viscolului și frigului a fost: «Ce faci, Iarnă!» Este o imagine care spune foarte mult despre spiritul acelor oameni. Într-un loc izolat, la peste 1.000 de metri altitudine, în condiții de iarnă grea, muncitorii au continuat să lucreze pentru ca monumentul să fie realizat conform concepției inițiale”.
O echipă restrânsă, dar oameni deosebit de devotați
În interviul publicat de Cotidianul Drum.info.ro în octombrie 2026, profesorul Radu Andrei a oferit și alte detalii despre echipa care a participat la realizarea Palmei. După terminarea lucrărilor la Podul de la Vatra Moldoviței, au mai rămas opt muncitori pentru finalizarea monumentului. Profesorul și-a amintit numele unor colaboratori: Artur Martinescu și Gheorghe Martinescu, din Marginea, precum și Gheorghe Blajinschi, din Dornești. Despre acesta din urmă a spus: „Cel mai devotat și mai priceput colaborator a fost Gheorghe Blajinschi.” Mai mult, după plecarea celorlalți muncitori, Gheorghe Blajinschi a rămas alături de inginer pentru finisarea suprafeței monumentului prin buciardare. Această operațiune a continuat până la ultimele etape ale lucrării. Profesorul povestește că urcau alternativ pe o scară de șapte metri, folosind buciarda pentru finisarea și corectarea suprafeței Palmei. Este o altă dovadă a faptului că monumentul a fost realizat printr-o muncă manuală deosebit de intensă, de la modelarea inițială până la finisajele finale.
Mai mult decât beton și metal: sacrificiul unei generații de drumari
În articolul nostru anterior, profesorul Radu Andrei explica și semnificația pe care a dorit să o transmită prin monument. El a precizat: „Pe lângă aspectul comemorativ, am vrut ca monumentul, prin obeliscul «Palmei», să scoată în evidență pentru generațiile care vor veni, efortul uman și dăruirea cu care simplii muncitori drumari, majoritatea localnici din zona Bucovinei, au contribuit la realizarea acestui drum…”
Referirea sa este la construirea DN 17A Sadova–Rădăuți, lucrare la care au participat peste 1.600 de muncitori. Monumentul a fost gândit ca un omagiu adus acestora, iar drumul stilizat care urcă în spirală în jurul palmei, terminându-se cu un pod simbolic, exprimă aspirația constructorilor către progresul infrastructurii rutiere. Profesorul a sintetizat foarte bine această idee: „...acesta nu poate fi realizat decât prin sacrificii și eforturi permanente de autodepășire.”
Un document tehnic care trebuie păstrat în istoria monumentului
Noile informații transmise de profesorul Radu Andrei, împreună cu însemnările din jurnalul de șantier, completează documentarea începută de Cotidianul Drum.info.ro în urmă cu mulți ani. Avem acum o imagine mult mai clară asupra modului în care a fost realizată această construcție: măsurători antropometrice pentru stabilirea proporțiilor, modelare manuală în argilă, cofraj din elemente de ipsos, reasamblarea matriței, utilizarea cimentului alb și a agregatelor de marmură și, în final, turnarea betonului în condiții de temperaturi extreme. Toate acestea s-au petrecut într-o perioadă în care mijloacele tehnice erau limitate, iar soluțiile trebuiau găsite și aplicate direct pe șantier.
Astăzi, când privim Palma Drumarilor din Pasul Ciumârna, vedem o construcție monumentală devenită reper turistic și simbol profesional. Dar în spatele ei se află mult mai mult decât o idee artistică. Se află o concepție inginerească originală, o echipă de oameni pricepuți, o tehnologie adaptată posibilităților anului 1968 și o poveste despre devotament și solidaritate. Poate că cel mai important lucru pe care trebuie să-l păstrăm din această istorie este respectul față de cei care au construit-o.
Pentru că, așa cum ne-a mărturisit profesorul Radu Andrei, fără efortul acestor oameni simpli, nici drumul DN 17A și nici Palma Drumarilor nu ar fi existat. Iar replica lor, rostită în viscolul Bucovinei – „Ce faci, Iarnă!” – rămâne poate cea mai frumoasă expresie a curajului și a spiritului de constructor care au dat viață acestui monument din inima Bucovinei.
Despre istoria monumentului Palma Drumarilor din Bucovina am mai scris și aici: https://drum.info.ro/palma-de-bucovina-povestea-nestiuta-a-oamenilor-care-au-ridicat-un-simbol-al-drumurilor-interviu-inedit-cu-profesorul-universitar-doctor-inginer-radu-andrei/
Nicolae Popovici
