O veste bună: 33 de străzi din Focșani vor fi reabilitate cu sprijin guvernamental!

111

Primăria municipiului Focșani are în derulare mai multe proiecte prin care se va moderniza și dezvolta infrastructura rutieră. Astfel, 33 de străzi din municipiul Focșani vor fi reabilitate cu sprijin financiar guvernamental, iar primele utilaje au intrat deja în acțiune de miercuri dimineață.

Mai întâi se lucrează la asfaltare pe străzile Cernei și Mureș, în cadrul programului amplu de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș.

„Lucrările au debutat cu strada Cernei, urmând ca, după finalizarea acesteia, utilajele să fie relocate pe strada Mureș. Se lucrează la montarea pavelelor la trotuarele de la al doilea tronson al străzii Ecaterina Varga. Tot în această zonă se lucrează pe străzile Constantin Stere și Agriculturii. Continuăm să lucrăm și pe străzile Maior Gh. Șonțu și fundătura, Alecu Sihleanu și fundătura, Aleea Cuza Vodă și fundătura. Străzile sunt reabilitate și modernizate în cadrul unui proiect finanțat prin PNI „Anghel Saligny” , prin care vor fi reabilitate 33 de străzi din municipiu, a spus Cristi Misăilă, primarul municipiului Focșani.

Primăria municipiului Focșani a transmis un apel către proprietarii de autovehicule să elibereze locurile de parcare de pe aceste artere, pentru a nu bloca utilajele de asfaltare și pentru a permite desfășurarea eficientă a lucrărilor.

Astfel, administrația locală își continuă promisiunea de a investi în infrastructura de bază, un capitol esențial pentru dezvoltarea durabilă a municipiului și pentru confortul locuitorilor. Facem un apel către şoferi să ridice autoturismele parcate pe aceste străzi şi să nu blocheze utilajele de asfaltare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă rugăm să circulaţi cu atenţie în zonele afectate de lucrări”, a mai spus primarul municipiului Focșani.

Proiectul de modernizare a rețelei stradale din Focșani are ca scop îmbunătățirea condițiilor de trafic, creșterea siguranței rutiere și reducerea disconfortului urban cauzat de gropi sau carosabilul degradat.

Nicolae Popovici