A fost depusă o ofertă și pentru lotul Centurii ușoare de ocolire a municipiului Iași, rămas nelicitat la prima procedură.

34

Consiliul Județean Iași a continuat demersurile pentru achiziția lucrărilor de construirea a tuturor loturilor Centurii ușoare de ocolire a municipiului Iași. La ultima licitație, reluată, o asociere de firme condusă de o societate din județul Bistrița-Năsăud a înscris singura ofertă pentru lotul Centurii ușoare de ocolire a municipiului Iași, rămas nelicitat la prima procedură. Licitația a fost reluată în aceiași parametri. Distanța a fost împărțită în două tronsoane: DJ 248F Voinești (DJ 248A) – Mânjești-Budești (DJ 248C) în lungime de 6,063 km și DJ 248C Budești (DJ 248F) – Ciurea (DJ 248D) în lungime de 10,571 km.

Odată atribuit, contractul va dura doi ani. La fel ca ofertele depuse pe primele trei loturi, și aceasta va fi evaluată după componenta financiară (60 la sută din punctaj), după perioada de garanție a lucrării (15 la sută pentru 10 ani) și după alte criterii de ordin tehnic. Evaluarea ofertelor de pe primele trei loturi ar trebui să se încheie în decembrie, iar ultima ofertă înscrisă, în aprilie.

Pentru celelalte loturi au fost depuse oferte din partea Eky-Sam, Daroconstruct, Conest și a asocierii Danlin XXL-Enviro Construct. Daroconstruct a depus singura ofertă pentru Lotul 2, 16,5 km între DC 26B Lețcani (DN 28) – Voinești (DJ 248A-DC 26B-DJ 248F), iar pe Lotul 4, 15,6 km de la Ciurea (DJ 248D) la Tomești (DN 28), concurează Daroconstruct și asocierea Danlin XXL-Enviro Construct.

Construirea centurii va fi finanțată prin Programul Regional 2021-2027, derulat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est.