Municipiul Pitești – a fost încheiată reabilitarea Podului de pe strada Depozitelor, peste Pârâul Bascov

19

Săptămâna trecută a avut loc recepția noului pod construit peste pârâul Bascov, situat pe strada Depozitelor din Pitești. Lucrările fac parte din proiectul „Reabilitare Pod pe strada Depozitelor peste Pârâul Bascov”, finanțat de la bugetul de stat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. 

Pentru realizarea acestui proiect, Municipiul Pitești a încheiat un contract de prestări servicii cu societatea PORR Construct S.R.L., având o valoare de 7.836.736,54 lei fără TVA. Contractul a prevăzut atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor de construcție.

Noul pod este un element esențial pentru infrastructura rutieră a municipiului Pitești, îmbunătățind considerabil accesul și siguranța în zona respectivă. Recepția oficială marchează finalizarea cu succes a unui proiect important pentru comunitate, realizat cu sprijinul fondurilor guvernamentale.

Articolul precedentLucrări de întreținere desfășurate de către Secția de Drumuri Naționale Călărași
Articolul următorUn nou pas important pentru construcția unui nou lot al A8 (Autostrada Unirii)!