Ministerul Finanţelor (MF) a publicat lista actualizată a proiectelor de investiţii publice semnificative, un document care centralizează proiectele cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, ierarhizate conform metodologiilor de selecţie şi prioritizare, scrie news.ro. Potrivit MF, în prezent, portofoliul monitorizat cuprinde 195 de proiecte, cu o valoare totală de 457,7 miliarde lei, ierarhizate după punctajul obţinut în urma evaluării indicatorilor tehnico-economici. Printre proiectele prioritare figurează autostrăzile A7, A1 şi A8, construcţia spitalelor regionale de urgenţă la Iaşi, Cluj şi Craiova şi Magistrala 6 de metrou spre Otopeni.
Potrivit MF, publicarea acestei liste actualizate a proiectelor de investiţii publice semnificative reprezintă un instrument de monitorizare a eficienţei cheltuielilor de capital şi a impactului acestora în economie.
În prezent, portofoliul monitorizat cuprinde 195 de proiecte, cu o valoare totală de 457,7 miliarde lei, ierarhizate după punctajul obţinut în urma evaluării indicatorilor tehnico-economici, precizează sursa citată. În cadrul procesului de ierarhizare realizat la nivelul ordonatorilor principali de credite, următoarele obiective de investiţii ocupă poziţii prioritare:
– Infrastructură Rutieră: Autostrada A7 (Ploieşti – Paşcani), Autostrada A1 (Secţiunile Sibiu – Piteşti) şi Autostrada A8 (Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni);
– Infrastructură Feroviară: Modernizarea liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad şi reabilitarea liniei Braşov – Sighişoara;
– Transport Urban: Extinderea reţelei de metrou prin Magistrala 6 (Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă).
Ministerul Finanţelor monitorizează permanent execuţia acestor proiecte pentru a asigura o alocare bugetară optimă şi pentru a sprijini ordonatorii de credite în atingerea jaloanelor de performanţă. Prioritizarea corectă permite direcţionarea resurselor cãtre proiectele cu cea mai mare rată de rentabilitate socială şi economică, mai afirmă sursa citată.
Iustina Panchea











