Macadamul nu este o piatră

77

De vei întreba un trecător de pe un bulevard pavat cum se numește materialul din care a fost construită strada, majoritatea va spune că este din macadam și nu din piatră cubică. Sau piatră fasonată…
Ce este de fapt macadamul? Macadamul a fost redescoperit în secolul al XVIII-lea de un scoțian – John Loudon McAdam, un specialist din armată, care se ocupa de construcția drumurilor. Aceasta în condițiile în care vechii romani construiau deja în sistemul macadam, folosindu-se patru straturi: jos – bolovani, apoi pietriș, nisip și se acoperea cu lespezi de piatră. Încă de la începuturi, drumurile romane nu se lăsau pentru că aveau fundație, de o parte și de alta erau rigole pentru scurgerea apei și au asigurat circulația foarte bună pe ele timp de 2000 de ani.

Astăzi, cunoaștem trei tipuri de macadam: ordinar, penetrat și semipenetrat.
Macadamul ordinar este alcătuit dintr-un strat de piatră spartă monogranulară, cilindrat la uscat până la fixare, împănat cu split sau criblură, udat și apoi din nou cilindrat până se asigură încleștarea pietrei, după care urmează umplerea golurilor rămase cu nisip și cilindrarea în continuare până la fixarea definitivă. Macadamurile semipenetrate, respectiv penetrate, sunt straturi rutiere (straturi de bază și/sau îmbrăcăminți bituminoase) executate după principiul macadamului la care se face penetrarea cu lianți bituminoși și așternerea cu cribluri sau split, într-una, respectiv în două reprize succesive, după care se compactează prin cilindrare, în final realizându-se o închidere prin tratamente bituminoase.