Lucrările de dezvoltare a infrastructurii locale continuă într-un ritm susținut în Republica Moldova, după ce Guvernul a alocat în luna februarie 2026 investiții de peste 200 de milioane de lei pentru finanțarea a zeci de proiecte prin programele „Satul European 2” și „Europa este aproape”. Investițiile sunt implementate de către Oficiul Național pentru Dezvoltare Regională şi Locală (ONDRL). Aceste proiecte sunt deja în diferite etape de execuție în peste 100 de localități, unde sunt implementate intervenții ce vizează modernizarea serviciilor publice și a infrastructurii de bază, inclusiv sisteme de apă și canalizare, reabilitarea instituțiilor publice, iluminat stradal, dar și lucrări de infrastructură rutieră.
Proiectele aflate în implementare sau deja finalizate au un impact direct asupra calității vieții pentru mii de cetățeni și fac parte dintr-un program amplu de investiții publice ce depășește, la nivel național, miliarde de lei alocate pentru dezvoltarea localităților.
În cadrul programului „Europa este aproape”, în luna februarie a fost finalizat un proiect de modernizare a infrastructurii rutiere în comuna Ciorescu, municipiul Chișinău. Proiectul a vizat amenajarea căilor de acces și a platformelor pietonale către mai multe instituții publice, inclusiv Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Gimnaziul nr. 45, Biblioteca Publică și Centrul de Tineret Ciorescu. Pentru realizarea lucrărilor au fost alocate 3.352.964,52 lei din FNDRL, iar rezultatul constă în reabilitarea a 1,2 kilometri de drum local. Proiectul aduce beneficii directe pentru aproximativ 7.413 locuitori și pentru patru instituții publice din localitate.

În ceea ce privește Programul „Europa este aproape”, pentru implementarea celor 353 de proiecte de modernizare a drumurilor locale au fost alocate până în prezent peste 357 de milioane de lei din FNDRL. Bugetul total estimat pentru aceste lucrări depășește 1,68 miliarde de lei, dintre care 168 de milioane de lei constituie contribuția autorităților publice locale.
Prin aceste programe, Oficiul Național pentru Dezvoltare Regională şi Locală (ONDRL), urmărește dezvoltarea infrastructurii locale, îmbunătățirea accesului la servicii publice și crearea unor condiții mai bune de trai pentru locuitorii din mediul rural și urban din Republica Moldova.
Nicolae Popovici











