Lucrările la Turbionul de la Pașcani, cel mai mare nod rutier din România, continuă într-un ritm bun și se vede o mobilizare a constructorului UMB cu mai multe zeci de autospeciale, în ciuda condițiilor de lucru de pe șantier.
Nodul rutier de tip turbion dintre cele 2 autostrăzi A7 şi A8 este localizat la sud de Pașcani, mai exact pe raza U.A.T.-urilor Stolniceni – Prăjescu și Pașcani, se va întinde pe o lungime de cca 2 km și o suprafață de 220 hectare.Spre deosebire de celelalte 5 loturi dintre Focșani și Pașcani, finanțate 100% prin granturi nerambursabile, acest tronson este susținut din componenta de împrumut PNRR, în urma renegocierii făcute de Guvernul României.
Cinci loturi ale secțiunilor Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani vor fi finanțate din granturi PNRR, adică din fonduri nerambursabile, în loc de împrumuturi.

Conform Guvernului, este vorba despre următoarele loturi de autostradă:
- Autostrada Focșani – Bacău, Lot 1, Focșani – Domnești Târg
- Autostrada Focșani – Bacău, Lot 2, Domnești Târg – Răcăciuni
- Autostrada Focșani – Bacău, Lot 3, Răcăciuni – Bacău
- Autostrada Bacău – Pașcani, Lot 1, Bacău (Săucești) – Trifești
- Autostrada Bacău – Pașcani, Lot 2, Trifești – Gherăești
Iar lotul 3 Mircești – Pașcani al tronsonului Bacău – Pașcani rămâne finanțat din împrumuturi PNRR, deoarece nu ar putea fi gata până în august 2026, termenul limită pentru finalizarea lucrărilor la proiectele din PNRR.

Turbionul Pașcani, noutate în România.
Așadar, cel mai spectaculos nod rutier va fi cel de la intersecția autostrăzilor A7 – A8 și va fi amenajat pe raza a două unități administrativ-teritoriale din județul Iași(Pașcani și Stolniceni Prăjescu), la circa 7 km de Pașcani, respectiv la km 71+374 al autostrăzii A7. Nodul rutier dintre autostrăzile A7 şi A8 are o geometrie aparte, fiind o construcție de tip turbion cu raze ale bretelelor cuprinse între 400 m și 600 m. Este o intersecţie de infrastructuri mari, aparte, unica lucrare de artă de acest fel în România. Acest nod rutier este de tip “A”, cu 12 pasaje. Pentru materializarea acestui nod rutier nu a fost nevoie de defrişări, iar amplasamentul se află departe de ariile naturale protejate, drept dovadă fiind Acordul de Mediu obţinut pentru acest obiectiv.
Conceptul de turbo-girație a apărut la sfârșitul anilor `90 și este o invenție a unui profesor universitar – L.G.H. Fortuijn. Primul proiect a fost implementat în Olanda, în prima decadă a noului mileniu, devenind acum una dintre cele mai interesante tendințe în ingineria civilă și planificarea traficului, în întreaga lume. Turbo-girațiile înseamnă, pe scurt, sensuri giratorii în care fluxurile de trafic sunt separate pe benzi, iar conducătorul auto trebuie să își selecteze banda de intrare, în funcție de ieșirea din sens. Studiile realizate arată o creștere cu 76% a siguranței prin utilizarea acestui tip de sens giratoriu, dar și o creștere a capacității sensului până 140-160%.
Nicolae Popovici











