Primăria comunei Scobinți va executa lucrări de întreținere și reparații pe drumul comunal DC 145 Scobinți – Zagavia!

111

Conducerea Primăriei comunei Scobinți, județul Iași, continuă proiectele de dezvoltare și modernizare a infrastructurii rutiere din administrarea sa. Rând pe rând, străzile din satele componente îmbracă haine noi, lăsând în urmă amintirile despre praful și noroiul de care localnicii credeau că nu vor mai scăpa vreodată.

În ultimii ani au prins contur obiective economico-sociale și culturale care au adus faimă acestor locuri, iar turiștii nu au întârziat să vină să ia contact cu oamenii și locurile – principalul filon fiind OMUL Constantin Curecheru – Tezaur Viu declarat de către UNESCO și muzeul înființat de el.

Iată, acum, Primăria comunei Scobinți are în derulare o nouă procedură de achiziție, respectiv a „Lucrărilor de întreținere și reparații pentru drumul comunal DC 145 Scobinți – Zagavia”. Valoarea acestuia este estimată la suma de 2.013.212 lei, fără TVA, adică 2.435.986 de lei, cu TVA inclus. În cadrul procedurii au fost depuse trei oferte financiare , una dintre firme urmând să semneze contractul de execuție a lucrărilor.

„Proiectul de investiții face parte din Programul de Dezvoltare și Modernizare al comunei Scobinți, cu scopul de a pune în valoare potențialul material și uman în folosirea resurselor existente, în sensul asigurării unui mediu sănătos și coerent sub raport funcțional, economico-social și cultural”, a spus Gheorghe Hrițcu, primarul comunei Scobinți.

Drumul comunal DC 145 Scobinți – Zagavia va fi adus la parametri de exploatare normali pentru buna desfășurare a circulației în toate anotimpurile anului. Punct de plecare: km 3+800; și punct final: km 8+300. Principalele lucrări ce vor fi executate constau în: Reparații izolate prin plombări și colmatări – pentru gropi izolate și fisuri izolate; Suprafață afectată = 520 mp; se vor curăța, peria și sufla fisurile și crăpăturile izolate; se vor colmata cu mastic bituminos; se va decapa zona suprafeței degradate; se va curăța temeinic suprafața tăiată; se va amorsa cu bitum tăiat; se va plomba și compacta suprafața degradată, folosind mixtura BAPC16.

De asemenea, vor fi executate lucrări de refacere a stratului de uzură – pentru zonele cu faianțări, fisuri pe suprafețe extinse, ciupituri pe o suprafață afectată de 25.500 mp.

Avantajele implementării acestui proiect sunt: facilitarea accesului locuitorilor la infrastructura socială și educațională din comună – primărie, dispensar, post de poliție, școală, grădiniță; asigurarea accesului facil al locuitorilor către proprietăți; asigurarea accesului mijloacelor de intervenție rapidă în cazul situațiilor de urgență. Asigură o politică de amenajare durabilă a teritoriului prin dezvoltarea echilibrată a infrastructurii. Susține dezvoltarea regională și contribuie la îmbunătățirea standardelor de viață ale populației. Asigură condiții pentru reducerea duratei de deplasare a persoanelor și mărfurilor prin creșterea vitezei de transport. Atingerea și stabilirea specialiștilor din domenii cheie, cum ar fi: zootehnie, agricultură etc.

„Proiectul nostru tratează aspecte legate de întreținerea și reparația infrastructurii rutiere, aducând beneficii imediate, pe termen mediu și pe termen lung, atât în privința ridicării standardelor economice, cât și în privința dezvoltării economice a comunei. Drumul comunal DC 145 Scobinți – Zagavia, care face obiectul licitației, va fi adus la parametri de exploatare normali pentru buna desfășurare a circulației în toate anotimpurile anului. Ne preocupăm de dezvoltarea infrastructurii din comună, dar avem în vedere și întreținerea a ceea ce am realizat în ultimele decenii”, a mai spus Gheorghe Hrițcu, primarul comunei Scobinți.

Comuna Scobinți este situată în partea de N-V a județului Iași, lângă orașul Hârlău, la o distanță de 75 km de municipiul Iași, pe DN 28B Târgul Frumos – Botoșani, kilometru 25. Comuna este constituită din cinci sate: Sticlăria, Scobinți – centrul de comună, Fetești, Zagavia și Bădeni și este străbătută de drumul național DN 28B și drumul județean DJ 281, Belcești – Scobinți Lespezi – limită județul Suceava.

Nicolae Popovici