Județul Vâlcea: reabilitarea celui mai lung drum judeţean, care leagă Depresiunea Horezu de sudul judeţului

29

Cel mai lung drum judeţean din Vâlcea, care leagă Depresiunea Horezu de sudul judeţului şi străbate nouă localităţi, intră în reabilitare printr-un proiect cu fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 71 de milioane de euro, informează preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Prin proiect se propune modernizarea drumului județean 676 Cerna (DJ 665) – Rugetu – Slătioara – Mogeşti – Goruneşti – Stroeşti – Pojogi Cerna – Copăceni – Bondoci – Broşteni – Lăpuşata – Mijați – Româneşti – Roşiile – Nenciuleşti – Țepeşti – Tetoiu – Gârlogani – Chirculeşti – Irimeşti (DJ643), care porneşte din localitatea Vaideeni, din DJ 665, traversează comunele Slătioara, Stroeşti, Copăceni, Lăpuşata, Roşiile, Tetoiu, terminându-se în satul Irimeşti (oraş Bălceşti), în DJ 643. Astfel, proiectul va contribui la asigurarea unei infrastructuri de transport regionale şi locale moderne şi durabile, în scopul dezvoltării continue a economiei şi îmbunătățirii calității vieții, prin reabilitarea şi îmbunătățirea parametrilor relevanți, respectiv creşterea vitezei, siguranței rutiere, portanței etc. drumului județean. Investiția
asigură conectivitatea directa cu rețeaua TEN-T. Astfel, pentru a asigura o conexiune cu rețeaua TEN T se propune şi modernizarea a 2,6 km din DJ 676B ce face legătura între DJ 676 şi DN 65C. Accesul în zonă se realizează din DN 67, DN65C, DN67B, DJ665, DJ643, DJ676A, DJ676D, DJ676E, DJ676F, DJ676G. Investiția propusă face legătura prin DN 67 şi DN 67B cu DN 7 (E81 TEN – T Core).
Prin lucrările de modernizare se va asigura o infrastructură de transport regională şi
locală modernă şi durabilă, traficul de pe acest drum urmând a fi fluidizat. De asemenea se va creşte gradul de accesibilitate a zonelor rurale şi urbane situate in proximitatea rețelei TEN T prin modernizarea acestuia.

El a semnat vineri contractul de finanţare pentru modernizarea celor aproximativ 75 de kilometri din DJ 676, între comuna Vaideeni şi oraşul Bălceşti, prin localităţile Slătioara, Stroeşti, Copăceni, Lăpuşata, Lădeşti, Roşiile şi Tetoiu, plus încă 2,6 km din DJ 676 B, în comuna Lădeşti.

Lucrările vor începe în comuna Vaideeni şi se vor derula pe parcursul a patru ani, pe lângă asfaltarea celor peste 77 de kilometri de drum urmând să fie amenajate 173 de podeţe tubulare, 3.770 de accesuri la proprietăţi, 112,8 kilometri de şanţuri şi rigole, dar şi realizate zidurile de sprijin şi alte măsuri de siguranţă rutieră pe acest traseu. Lungimea drumurilor reconstruite sau modernizate: 76,66 km. Măsuri de siguranță rutieră: – parapeți metalici: 7.500,00 m – borne hm: 690 buc. – borne km: 76 buc. – indicatoare: 1.020 buc. Poduri: 17 buc. Podețe tubulare: 173 buc. Accesuri la proprietăți: 3.770 buc. Șanțuri şi rigole betonate: 112.800 m. Stații transport public amenajate: 36 buc. Ziduri de sprijin: 916,73 m.

„Sunt bucuros că semnăm contractul de lucrări (în valoare de circa 52,3 milioane euro) chiar de Ziua Naţională a Tineretului, pentru că aceste investiţii sunt şi pentru tinerii din judeţul nostru. Facem drumuri bune, spitale moderne şi proiecte mari ca să îi încurajăm să rămână aici, să îşi clădească viitorul acasă. Sau, pentru cei plecaţi, să le oferim motive reale să se întoarcă”, a transmis preşedintele CJ Vâlcea.

Rădulescu a precizat că acesta este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră finanţat până acum de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.