La aproape cinci ani de când podul de la Luțca, cel care traversa Siretul, se prăbușea în albia râului Siret, astăzi (11 iunie 2025) a fost deschis circulaţiei noul pod reconstruit fix pe aceleaşi coordonate.

Podul de la Luțca va avea o lungime totală de 216 metri și va include 6 deschideri, asigurând o infrastructură modernă și sigură pentru locuitori și transportatori.

Autoritățile județene și constructorii au depus eforturi susținute și au reușit să redea comunității un pod modern și rezistent, care să faciliteze circulația în condiții optime de siguranță.

Acum câteva zile, Daniel Harpa, președintele CJ Neamț, a fost prezent la faţa locului, la testele finale de sarcină (6 camioane a câte 40 de tone, total 240 tone, circulând sincron pe ambele benzi de circulaţie) şi azi a preferat doar să anunţe momentul, simplu, în conferinţa de presă.
„Recepţia finală a fost terminată marţi şi am discutat cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere care au emis acordul de circulaţie. Dacă vorbim de partea tehnică, pe lângă faptul că aparatul de specialitate s-a ocupat de proceduri, avem un diriginte de şantier care trebuie să răspundă pentru ce s-a făcut acolo. Probleme nu sunt, nu am primit puncte de vedere negative şi sper ca acest pod să fie durabil”, a declarat Harpa.

Caracteristicile tehnice ale noului pod, conform proiectului:
– lungime totala pod: 216 metri
– 3 deschideri centrale de 40 metri ,
– o deschidere marginală de 25 metri,
– 2 deschideri marginale 31 metri (datele explică mărimea foarte mare a grinzilor).
Firma care a executat contractul de lucrări de refacere a podului de la Luțca este renumita companie nemțeană de drumuri Danlin XXL și S.C. Rutier XXI S.R.L, administrator Dan Amurăriței.
Iustina Panchea