Este în derulare o procedură de licitație prin care patru străzi din comuna Valea Lupului, județul Iași, vor fi modernizate. Este vorba de un segment de 79 m al străzii Unirii, de cei 281 m ai străzii Bujorilor, strada Lalelelor (289 m), strada Mihai Viteazul (277 m) și Aleea Irisului (81 de metri).
În total, 1007 metri de stradă, pe care investiția se va realiza cu structură rutieră flexibilă. Doar pe ceva mai mult de jumătate din lungimea acestor străzi vor fi modernizate și trotuarele, care vor avea lățimi cuprinse între 1,30 și 2,10 metri.
Primăria comunei alocă 4 milioane de lei pentru aceste lucrări. Banii provin din buget și dintr-un împrumut. Accesibilitatea finanțării prin împrumut e motivul pentru care procedura este prevăzută cu o clauză suspensivă – în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de asigurarea integrală a sursei de finanțare. Perioada maximă pentru care operează clauza suspensivă este de 18 luni, calculată de la data aprobării raportului procedurii, precizează anunțul de licitație. Ofertele sunt așteptate până pe 19 august și vor fi evaluate după componenta financiară, 80 la sută, iar perioada de garanție extinsă de la 3 la 5 ani aduce și ea 20 la sută. Odată începute, lucrările trebuie finalizate în decurs de un an.
Primarul Liviu Dulgheru a menționat că prin acest proiect, ce vine în completarea unor investiții aflate în derulare, toate drumurile publice din Valea Lupului să fie complet asfaltate. ”Încă o veste bună pentru comuna noastră. Oficial lansăm licitația publică pentru proiectarea și execuția modernizării prin asfaltare a încă patru drumuri din Valea Lupului. Este vorba de drumurile pentru care am obținut finanțare prin Programul Național de Investiții <<Anghel Saligny>>. Asta înseamnă că mai e puțin și vom deschide noi șantiere, dar și faptul că suntem tot mai aproape de a avea o comună numai cu drumuri asfaltate”, a spus Liviu Dulgheru, primarul comunei Valea Lupului.

Primarul Liviu Dulgheru a mai arătat și că locuitorii care vor ca și străzile private să poată fi reabilitate, trebuie să cedeze dreptul de proprietate către autoritatea locală. ”Fac mențiunea că este vorba de drumuri publice. Pe drumurile private nu putem intervenii decât în situația în care proprietarii acceptă să cedeze dreptul de proprietate către primărie, în conformitate cu legea”.