Județul Gorj – va fi asfaltat drumul spre cel mai izolat și frumos sat din Gorj

40

Din cauza drumului cu gropi mulți turiști au evitat Cerna Sat, dar acum drumarii promit că acesta se va face. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova informează că vor reabilita drumul național, ceea ce va crea condiții foarte bune de circulație atât pentru turiști, cât și pentru localnicii din Cerna Sat, cel mai izolat și, în opinia multora, cel mai frumos sat din Gorj. Drumul Național care duce spre micul cătun care e situat într-un cadru natural deosebit a mai fost plombat, dar nu și asfaltat. 

„La circa 50 de kilometri de Târgu Jiu, am descoperit un colț de Românie autentică, o incitantă întoarcere în trecut unde deconectarea față de tumultul vieții cotidiene a fost perfectă. Am petrecut aici două zile fără semnal la telefon, fără internet, dar înconjurați de oameni care ne-au făcut șederea de vis. Ne-au ospătat cu produse tradiționale, ne-au condus la obiective turistice fascinante de care nu auzisem vreodată în viață, scriu vloggerii de la „Hai la drum”, care au postat pe pagina de Facebook și fotografii și imagini care au devenit virale și au făcut cunoscut micul sat de la munte.

Imagini: vacantecuvlad.ro.

Articolul precedentRomânii de pe ambele părți ale Prutului plănuiesc să circule pe autostradă între București și Chișinău în 2030
Articolul următorJudețul Satu Mare – urmează să intre în reabilitare Drumul capcanelor