Județul Galați – lucrări intense pentru refacerea infrastructurii distruse de inundații

88

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a anunţat că se lucrează intens la reabilitarea drumurilor judeţene afectate de inundaţiile din 14 septembrie, inclusiv la refacerea podurilor şi a podeţelor distruse de ape.

‘Se lucrează intens la reabilitarea drumurilor judeţene afectate de inundaţii, inclusiv a podurilor şi podeţelor. Avem foarte mult de muncă şi trebuie să repunem în siguranţă infrastructura rutieră judeţeană cât mai repede. Guvernul s-a mişcat rapid şi ne-a alocat imediat fondurile necesare pentru refacerea infrastructurii judeţene’, a declarat Costel Fotea.

Inundaţiile de luna trecută au afectat 77,6 km de drum judeţean, 83 de podeţe şi 44 de poduri, valoarea pagubelor fiind de peste 62 milioane de lei.

‘În acest moment, sunt în derulare ample intervenţii pe DJ 255, la Suhurlui, pe DJ 251 G, la Valea Mărului (în zona pârâului Găunoasa), pe DJ 255 la Fârţăneşti (în zona podului peste pârâul Chineja), la podul de la litera M (între Târgu Bujor şi Vârlezi), pe DJ 251, între Pechea şi Costache Negri, la podul de la Târgu Bujor de pe DJ 242B, pe DJ 251G în apropiere de comuna Corni şi la ravena de pe DJ 242H, înainte de intrarea în satul Lunca (comuna Jorăşti). În perioada următoare, vor demara lucrările şi pe celelalte tronsoane’, se arată într-un comunicat de presă remis de CJ Galaţi.

Pentru refacerea infrastructurii între Smulţi şi Crăieşti (DJ 251C), se va închide total traficul pe acest tronson timp de cel puţin două luni, începând de luni, 14 octombrie. Circulaţia va fi deviată pe ruta Smulţi – Drăguşeni – Crăieşti, utilizând DJ 251F (Drăguşeni – Smulţi) şi DN 24D, a transmis CJ Galaţi.

Tronsoanele de drum din judeţul Galaţi afectate de inundaţii sunt pe DJ 242, DJ 242A, DJ 242B, DJ 242C, DJ 242D, DJ242E, DJ 242H, DJ 251, DJ 251A, DJ 251C, DJ 251D, DJ 251F, DJ 251G, DJ 251J, DJ 251L, DJ 253, DJ 254, DJ 254C şi DJ 255. AGERPRES/FOTO IPJ GL