Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov informează că au început lucrările de reparații la pasajul peste calea ferată de la Predeal, pe drumul național DN 1.
„Toate operațiunile se execută pe timp de noapte (singura perioadă în care nu circulă trenuri pe relația Ploiești – Brașov) și nu afectează traficul rutier”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.

Pasajul peste calea ferată de la Predeal, unul dintre punctele critice ale DN1 care generează frecvent blocaje și disconfort participanților la trafic, va beneficia de o lucrare complexă de reabilitare, după ani în care a fost afectat de condiții improprii de intervenție și restricții de circulație.
Lucrările anterioare, realizate în urmă cu doi ani, au avut o viață scurtă. Hidroizolația s-a desprins, întrucât a fost aplicată într-o perioadă rece, contrar recomandărilor tehnice. Acest compromis a fost făcut din cauza presiunilor legate de trafic și de avizele necesare. Pe durata iernii și începutului de primăvară, echipele DRDP Brașov au intervenit de mai multe ori la pasajul de la intrarea în Predeal cu reparații punctuale, folosind mixtură rece. Aceasta are însă o durabilitate redusă – de doar câteva zile – și nu poate rezolva problemele structurale ale pasajului. În aprilie, au fost efectuate reparații, tot provizorii, cu mixtură caldă. Sursa: mytex.ro