Începe construcția Variantei Ocolitoare (#VO) Timișoara Vest!

38

Cristian Pistol, directorul general al CNAIR a semnat astăzi contractul pentru construcția Variantei Ocolitoare (#VO) Timișoara Vest!

„Acest nou obiectiv de infrastructură rutieră, cu o valoare de 1, 41 miliarde de lei (fără TVA), trebuie finalizat în 30 de luni (6 luni perioada de proiectare și 24 de luni execuție), pentru finalizarea acestui obiectiv. Varianta de Ocolire Timișoara Vest va fi construită de compania turcă NUROL INSAAT VE TICARET AS. și va face legătura între sectorul nordic al municipiului Timișoara și Varianta de Ocolire Timișoara Sud, finalizată anul trecut”, a declarat directorul general al CNAIR.

„S-a semnat un proiect la care țin foarte mult de când am preluat funcția de ministru al Transporturilor. Un proiect care va închide centura din jurul orașului, dar de data asta vorbim de aproape 14 km care vor fi la 4 benzi. Vor fi 6 luni pentru proiectare și doi ani pentru execuție, ceea ce înseamnă că la sfârșitul anului se va încheia cu proiectare și va începe execuția. Pot să mai spun că am colaborat cu firma turcă Nurol și pe alte proiecte. Este chiar compania care a reușit, a fost un fel de concurs, să dea în trafic un lot cu care s-a depășit mia de kilometri de autostradă în România. Știu ce-i așteaptă și știu că am pretenția ca termenele să fie respectate. Vreau să fie serioși și să finalizăm acest proiect în doi ani și jumătate“, a afirmat Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor.

Noua variantă de ocolire (13,9 km), a cărei construcție este finanțată prin Programul Transport (PT) 2021-2027, va avea un profil de 4 benzi (2 benzi pe sens), iar pe traseul acesteia vor fi construite inclusiv:

– un pasaj peste DN59 și peste linia CF100 (750 m),

– un pasaj peste DN6 și linia CF133 (450 m),

– pod peste râul Bega și peste rezervoarele de nămol (450 m).

Contractul prevede și amenajarea a 4 noduri rutiere, care vor asigura relațiile de trafic necesare:

– Nod rutier la intersecția cu DN69 (E671) și cu Drumul Național Centura Timișoara (DNCT),

– Nod rutier la intersecția cu DN6,

– Nod rutier la intersecția cu DN59A,

– Nod rutier la intersecția cu Radiala Nouă de Vest (C30).