Forumul Economic Iași, ediția a III-a: dezbateri și propuneri de soluții pentru infrastructura din regiunea Moldovei

30

Cu o prezență consistenta la Forumul Economic Iași, ediția a III-a, dezbatem și propunem soluții de infrastructură pentru regiunea Moldovei, în contextul în care autostrăzile A7si A8 au ajuns in stadiu de ireversibilitate iar impactul realizării acestora se va face simțit în viitorul apropiat.

Privim și analizăm implicatiile integrarii A8 într-un culoar de impact mai mare, de la Odesa la Viena, dar si sinergia autostrăzilor cu celelalte elemente de infrastructură (feroviară, energetică și de business) de care Moldova, de pe ambele maluri ale Prutului, are nevoie.

Pașcaniul se pregătește să profite de poziția unică de la intersecția viitoarelor autostrăzi A7 și A8. Primarul municipiului, Marius Pintilie, a afirmat în cadrul Forumului Economic de la Iași, că administrația locală este în curs de aprobare a Planului Urbanistic General (PUG) pentru ca toate terenurile din zona nodului rutier să devină intravilane și să aibă o destinație exclusiv dedicată investitorilor. Edilul din Pașcani a recunoscut faptul că, în urmă cu șase ani, nu avea ce argumente să prezinte în fața companiilor, însă avansul lucrărilor la A7 schimbă radical datele problemei. „Sunt primar de șase ani de zile, la al doilea mandat. Când am intrat primar, nu aveam ce să povestesc, dacă venea cineva și mă întreba de oportunități la Pașcani, nu prea aveai ce să-i povestești. Acum, pe tronsonul de la Pașcani, autostrada A7 se află deja la un stadiu de execuție de 50%. Avem o intersecție majoră, acel turbion renumit A7 cu A8 și, bineînțeles, încercăm să invităm toți investitorii posibili la Pașcani. Suntem o administrație interesată să-i primim cu brațele deschise”, a afirmat Marius Pintilie în cadrul evenimentului.

Pentru a valorifica economic acest mega-nod de mare viteză, primarul a explicat că municipalitatea a stabilit o strategie în trei direcții. Edilul a ținut să precizeze că, în primul rând, este vorba despre actualizarea Planului Urbanistic General, astfel încât zonele de urcare și coborâre de pe autostradă să fie incluse în intravilan și dedicate dezvoltării economice, în special pentru spații industriale și servicii. A doua direcție, a mai spus el, vizează realizarea unui parc industrial de aproximativ 60 de hectare, în parteneriat cu Consiliul Județean Iași, fiind luată în calcul și posibilitatea unor facilități fiscale pentru atragerea investitorilor. Cea de-a treia măsură privește accelerarea eliberării titlurilor de proprietate pentru localnici, astfel încât situația terenurilor să fie clarificată, iar eventualele tranzacții sau concesionări către investitori să poată fi realizate mai repede.

„Parcul industrial, care are 60 de hectare, este totuși un parc industrial mare din punctul meu de vedere. Nu știu dacă este altul în zonă mai mare decât al nostru. Mai avem și altă suprafață de teren disponibilă, dar vom avea certitudinea disponibilității undeva în toamnă. Avem un litigiu pe o suprafață de 50 de hectare, dar cred că vom câștiga procesul. Încercăm să recuperăm cumva din acele probleme de proprietate care au fost la Pașcani. Dăm foarte multe titluri de proprietate, am prioritizat această chestiune, așa că pășcănenii vor avea acte și, în momentul în care investitorii vor veni acolo, vor putea să vândă”, a explicat Marius Pintilie. El a amintit și de Electroputere VFU Pașcani, spunând că orașul are o tradiție puternică în spate și fabrici care repară vagoane și locomotive. Pe lângă viitoarele autostrăzi, calea ferată rămâne un mare plus pentru investitori, a ținut să puncteze edilul. „Ușa primăriei este deschisă. Veniți, investiți și o să facem tot posibilul să vă ajutăm să faceți bani”, a afirmat primarul.

Nicolae Popovici