FINANȚARE PENTRU INFRASTRUCTURĂ RURALĂ

74

Localități din 33 de județe primesc finanțare pentru 65 de noi investiții în modernizarea infrastructurii rurale

modernizarea infrastructurii

Ministerul Dezvoltării continuă finanțarea investițiilor pentru mediul rural. Ministrul Adrian Ioan Veştea a semnat 65 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 774.458.121,60 de lei.

Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea drumurilor de interes local și a infrastructurii stradale, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a rețelelor de distribuție a gazelor naturale, amenajarea unor piste pentru bicicliști, precum și a unor poduri, podețe, șanțuri și rigole betonate.