DRUMURI MAI SIGURE

72

Polițiștii rutieri din Bârlad vor derula până la sfârșitul lunii octombrie activități de informare și educative pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere în rândul pietonilor, bicicliştilor și conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală.

Anul trecut, principalele cauze generatoare de accidente rutiere înregistrate în municipiul Bârlad și în comunele arondate, au fost reprezentate de abaterile comise de bicicliști și de pietoni, neacordarea de prioritate sau neadaptarea vitezei.

Prin campania „DRUMURI MAI SIGURE”, polițiștii rutieri din Bârlad urmăresc să atragă atenţia asupra riscului pe care îl implică un comportament nepotrivit al tuturor participantilor la trafic, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Oana Sopu: ”Principalele obiective urmărite sunt conștientizarea consecințelor nerespectării regulilor de circulație, conștientizarea cauzelor producerii accidentelor și urmările marcante ale acestora, importanța comportamentului preventiv, precum și prevenirea accidentelor rutiere. Prin acțiunile pe care le vor desfășura în perioada următoare polițiștii vor urmări dacă bicicliștii și conducătorii de vehicule cu tracțiune animală au vehiculele echipate corespunzător și dețin îmbrăcăminte cu elemente florescent reflectorizante, dacă respectă regulile de circulație, precum și dacă se află sub influența băuturilor alcoolice, punându-se permanent accent pe testarea acestora cu aparatele etilotest din dotare.”