DRDP Craiova – stadiul lucrărilor la Autostrada Ford

86

DRDP Craiova a filmat din dronă mersul șantierului de pe tronsonul I al DEx12 Craiova – Pitești, în lungime de 17,7 kilometri, și afirmă că antreprenorul este mobilizat, ajungând la un stadiu de 33,85% din contractul de finalizare a lucrărilor semnat în august anul trecut, cu termen de execuție 18 luni, adică în primele luni din 2025. Constructorul a mărit ritmul pe lotul 1 al „Autostrăzii Ford”. Tronsonul Drumului Expres Craiova – Pitești aflat între Craiova și Robănești ar fi trebuit să fie gata din 2022, dar italienii de la Tirrena Scavi nu s-au ținut de treabă, în august 2023 fiind semnat un nou contract.

Antreprenorul este mobilizat pe toată lungimea acestui tronson și execută toate lucrările necesare finalizării acestui contract în termenii prevăzuți.

La această dată procentul este de 33,85%, procent din contractul de finalizare a lucrărilor”, a postat DRDP Craiova, pe pagina sa de Facebook, alături de o filmare din dronă a șantierului. 

Până în prezent, din totalul de 121 km ai „Autostrăzii Ford” au fost dați în circulație 71,6 km, adică două tronsoane. 

Tronsonul 1, Craiova – Robănești, care are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova, iar ca punct final, limita județului Dolj cu Olt, ar fi trebuit să fie gata de la sfârșitul lui 2022, dar contractul cu antreprenorul inițial a fost reziliat la începutul lui 2023 pentru că italienii de la Tirrena Scavi nu s-au ținut de treaba începută toamna lui 2019.

În august 2023, CNAIR a semnat contractul pentru realizarea lucrărilor rămase la Tronsonul I al DEx12 cu asocierea de firme turco-română Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi Anonim Sirketi – Strade Bauunternehmung S.R.L. – Visio Construction Works S.R.L.

Practic, contractul cu turcii se referă la un procent rămas de aproximativ 43% din lucrări. 

Valoarea contractului este de 439,29 milioane lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile. Durata contractului este de 18 luni, ceea ce înseamnă că termenul de finalezare este în primele luni din 2025. Sursa: DRDP Craiova