Dosarele de expropriere de pe traseul viitoarei A8, în lucru

72

Primăriile de pe traseul A8 sprijină proiectantul

Primăriile rămase restante cu identificarea proprietarilor terenurilor pe care va trece traseul autostrăzii A8 și-au asumat sarcina finalizării demersurilor. Documentația va fi înmânată proiectantului, care și-a luat angajamentul ca, până la jumătatea lunii mai, să definitiveze studiul de fezabilitate.

IAȘI: Dosarele de expropriere de pe traseul viitoarei A8, în lucru
Foto: Facebook | CNAIR

În această perioadă, primăriile ieșene pe teritoriul cărora va trece viitoarea autostradă A8 vor definitiva rapoartele legate de starea juridică a terenurilor din zonă în vederea completării registrelor de exproprieri.

Președintele asociației „Hai că se poate” a precizat că documentația va fi înmânată proiectantului, care și-a luat angajamentul ca, până la jumătatea lunii mai, să definitiveze studiul de fezabilitate.

„În două săptămâni, ar trebui să avem documentația completă. Din informațiile avute cu proiectantul, undeva la finalul acestei luni, maxim jumătatea lunii mai, ar trebui să transmită complet studiu de fezabilitate cu exproprierile, cu identificare proprietarilor. Acordul de mediu ne va ține în șah până undeva în luna septembrie-octombrie”, a precizat Irinel Bucur, citat de Radio România Iași.

Potrivit lui, pe loturile fără tuneluri ale tronsonului Iași-Pașcani se va putea circula spre finalul anului 2028.

Jumătate din tronsonul montan al viitoarei autostrăzi A8 va fi în execuție în acest an.

Lotul dintre Târgu Mureş la Miercurea Nirajului a fost atribuit unui constructor din Turcia, care a lucrat pe Autostrada Transilvania. Tronsonul are o lungime de 24 kilometri, iar termenul de realizare este de 30 de luni.

Sursa: Radio România Actualități