Miercuri, 17 aprilie, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a efectuat o vizită de lucru în zona Roman, alături de deputatul Laurențiu Dan Leoreanu, secretarul de stat George Lazăr, primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, dar și de primarii comunelor care vor fi tranzitate de Autostrada Moldovei A7, aflată în construcție în zonă.
Directorul CNAIR a apreciat ritmul în care se desfășoară lucrările la autostrada A7 în zona județului Neamț: „Romanul este municipiul din proximitatea celui mai mare nod de autostrăzi, a unui turbion, situat la 6 kilometri de oraș, care leagă cele mai importante autostrăzi ale Moldovei, Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8. Acest nod va avea un diametru de aproximativ doi kilometri, iar bretelele lui însumează undeva la 15 kilometri. Prin comparație, locul 2 al Autostrăzii A0 București – Sud, pe care l-am dat în circulație integral acum două zile, însumează 16 kilometri, deci numai bretelele nodului din proximitatea Romanului echivalează cu un lot de autostradă. Am fost, astăzi, să văd lucrările de pe autostrada A7, ceea ce pot să vă spun este că lucrările avansează foarte bine”.
Totodată, directorul general al CNAIR a dat asigurări asupra continuării proiectului pasajului peste calea ferată de pe DN 2 – E 85 de la ieșirea din Roman spre Iași, investiție importantă atât pentru municipiul Roman, cât și pentru întreaga rețea de drumuri din zonă. Pentru această investiție, indicatorii tehnico-economici au fost aprobați la finalul anului trecut prin Ordin al ministrului Transporturilor, este asigurată finanțarea din fonduri europene, prin Programul Operațional Transporturi, iar documentația tehnică a obiectivului a fost depusă la Ministerul Transporturilor, în vederea obținerea autorizației de construire, pentru a se demara apoi procedura de achiziție și, ulterior, a se începe lucrările. „Cât de curând, îmi doresc să începem investiția în acest pasaj și să o finalizăm, ținând cont de faptul că este foarte importantă pentru comunitatea nemțeană”, a declarat Cristian Pistol.