Continuă lucrările de asfaltare a străzilor din comuna Miroslava.

26

Primăria comunei Miroslava, județul Iași, continuă lucrările de asfaltare a străzilor din cele 11 localități componente. Majoritatea străzilor comunei au fost modernizate, au sisteme de gaz, curent electric, apă și canalizare, iar circulația se desfășoară în condiții de siguranță și confort.

Profitând de condițiile meteorologice favorabile, drumarii au început lucrările de asfaltare pe Strada Văii din Valea Adâncă și vor continua pe Strada Movilei din Horpaz, investiții realizate din bugetul local, în baza unui contract semnat în urmă cu patru ani.

„Proiectele referitoare la infrastructura rutieră au în vedere fiecare localitate componentă a comunei Miroslava, fiind executate după finalizarea aducțiunilor de apă și canalizare. Nu în ultimul rând, trebuie să mai spunem și că modernizarea are în vedere doar străzile care fac parte din patrimoniul comunei, nefiind posibilă/legală asfaltarea străzilor private”, a spus Dan Niță, primarul comunei Miroslava.

În perioada următoare, Primăria Comunei Miroslava va finaliza procedurile de licitație pentru alte tronsoane de drum, unde urmează să fie demarate lucrări de asfaltare, după cum urmează:

Horpaz

• Strada Independenței – 477 metri

• Strada Macului – 245 metri

Dancaș

• Strada Principală – 487 metri

Uricani

• Strada Bahlui – 65 metri

Valea Ursului

• Strada Sofia – 490 metri

• Strada Aluniș – 481 metri

• Strada Codrilor – 480 metri

• Strada Mărului – 484 metri

• Strada Albinelor – 1.100 metri

Miroslava

• Strada Trandafirilor – 570 metri

• Strada George Topârceanu – 470 metri

Brătuleni

• Drumul NC 91811 (intrarea Avitop) – 290 metri.

După finalizarea procedurilor, lucrările vor fi demarate etapizat. Prioritate va avea strada Sofia din Valea Ursului, având în vedere că asupra acesteia s-a intervenit cu lucrări de reparații încă din anul precedent.

Primăria Comunei Miroslava continuă implementarea proiectelor de modernizare a infrastructurii rutiere, în vederea îmbunătățirii condițiilor de trafic și a creșterii gradului de confort pentru locuitorii comunei. Rugăm cetățenii să respecte regulile instituite pe durata desfășurării lucrărilor și, pe cât posibil, să evite circulația pe aceste tronsoane în timpul intervențiilor. De asemenea, îi rugăm să nu lase autovehiculele parcate pe carosabil, pentru a permite desfășurarea lucrărilor în condiții optime. Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!”, a spus Dan Niță, primarul comunei Miroslava.

Nicolae Popovici