Solicitările presei nu țin cont de programul de lucru, de concedii sau de sărbători. Nici sarcinile primite de la conducere nu se opresc după terminarea programului. Cu toate acestea, comunicatorii din cadrul Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri nu s-ar regăsi în proiectul de procedură prin care alți salariați ai CNAIR ar urma să beneficieze de sporuri pentru mobilizarea la domiciliu.
Pe timp de iarnă, când condițiile meteorologice pot afecta grav circulația pe drumurile naționale, jurnaliștii au nevoie de informații rapide și corecte. Un drum blocat de zăpadă, un accident, o restricție de circulație sau o intervenție a drumarilor sunt situații în care comunicarea publică devine esențială. În astfel de momente, presa apelează la comunicatorii din cadrul Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP), așteptând răspunsuri și informații oficiale.
În mod firesc, un jurnalist nu poate fi trimis să revină a doua zi doar pentru că solicitarea sa a venit după terminarea programului. Nici vremea rea, nici evenimentele rutiere și nici nevoia publicului de a fi informat nu respectă un orar administrativ. De cele mai multe ori, comunicatorii răspund, verifică informațiile disponibile și le transmit presei. Nu invocă faptul că sunt în concediu, că este o zi liberă, că este sărbătoare legală sau că se află la un eveniment de familie. Pentru ei, activitatea de comunicare pare să fi devenit una cu disponibilitate permanentă.
Opt ore pe statul de plată, responsabilități pentru 24 de ore
Problema apare atunci când această disponibilitate, devenită aproape o regulă nescrisă, nu este însoțită de un cadru administrativ și financiar care să o recunoască. Un comunicator poate fi contactat în afara programului pentru informații despre un eveniment produs pe un drum național. În alte situații, conducerea instituției îi poate solicita să documenteze o problemă, să redacteze un comunicat de presă și să îl transmită într-un interval scurt. Iar dacă situația o impune, toate acestea se pot întâmpla seara, noaptea, în weekend sau în zilele de sărbătoare.
Activitatea nu se limitează, așadar, la cele opt ore înscrise în programul obișnuit de lucru. Presiunea de a răspunde rapid, responsabilitatea transmiterii unor informații corecte și obligația de a gestiona relația cu presa pot continua mult după încheierea programului. Mai mult, în anumite situații, comunicarea cu presa se desfășoară într-un climat tensionat, în care angajații se pot confrunta cu reproșuri, jigniri sau chiar amenințări. Responsabilitatea publică este ridicată, însă recunoașterea efortului depus nu pare să fie întotdeauna pe măsură.
Exemplele pot continua, dar întrebarea fundamentală rămâne aceeași: dacă o instituție se așteaptă ca un angajat să fie disponibil permanent, cum este recunoscută și compensată această disponibilitate?
Mobilizare la domiciliu pentru unii angajați, dar nu și pentru comunicatori?
Recent, în cadrul CNAIR, a intrat în discuție un proiect de procedură prin care anumite categorii de salariați, din zona tehnică și TESA, ar urma să beneficieze de sporuri salariale în perioadele în care sunt mobilizați la domiciliu.
O asemenea măsură poate reprezenta o recunoaștere a responsabilităților și a disponibilității suplimentare cerute unor angajați. Totuși, potrivit informațiilor pe care le-am obținut, comunicatorii din cadrul DRDP-urilor nu ar fi incluși în această procedură. Mai mult, din informațiile disponibile, aceștia nu ar beneficia nici de o altă procedură care să reglementeze și să compenseze în mod corespunzător disponibilitatea lor în afara programului. Dacă aceste informații se confirmă, situația ridică o problemă legitimă de echitate în interiorul aceleiași instituții. Comunicarea publică nu este o activitate secundară în momentele de criză. Dimpotrivă, este una dintre componentele prin care instituția informează cetățenii, răspunde întrebărilor presei și explică măsurile luate pentru siguranța circulației.
Desigur, atribuțiile diferă de la o categorie profesională la alta. Însă diferențele dintre funcții nu ar trebui să însemne că disponibilitatea în afara programului este recunoscută pentru unii angajați, în timp ce pentru alții rămâne o obligație informală, fără o reglementare clară. Așadar, responsabilitate fără răsplată.
Când informațiile nu mai vin, cine răspunde?
În ultima perioadă, atenția publică se îndreaptă tot mai des spre problemele de pe drumurile naționale: degradări ale carosabilului, restricții de circulație, lucrări întârziate, accidente sau intervenții dificile în condiții meteorologice nefavorabile. În asemenea împrejurări, jurnaliștii solicită informații, iar cetățenii așteaptă explicații. Atunci când răspunsurile întârzie sau lipsesc, nemulțumirea se îndreaptă adesea spre instituție și spre oamenii care ar trebui să comunice în numele acesteia. Dar cum poate funcționa eficient comunicarea publică dacă oamenii responsabili de această activitate nu au un mecanism clar de disponibilitate în afara programului și de compensare a muncii suplimentare?
Ar fi nedrept să punem toate întârzierile în comunicare exclusiv pe seama acestei probleme, fără o analiză a fiecărei situații în parte. Totuși, este legitim să ne întrebăm dacă lipsa unor reguli clare și a unei recunoașteri corespunzătoare a muncii nu contribuie la dificultățile întâmpinate. Nu poți pretinde disponibilitate permanentă fără să clarifici condițiile în care aceasta este asigurată și remunerată. O instituție care are nevoie de comunicare rapidă în situații de urgență trebuie să se asigure că dispune de personal, proceduri și mecanisme de compensare adecvate.
Aproximativ zece oameni, o problemă care merită rezolvată
Potrivit informațiilor disponibile, la nivelul DRDP-urilor ar fi vorba despre aproximativ zece angajați care asigură activitatea de comunicare cu presa. Numărul redus al acestora face cu atât mai importantă clarificarea responsabilităților și a condițiilor în care pot fi solicitați în afara programului. Nu este vorba despre acordarea unor privilegii și nici despre solicitarea unui tratament preferențial. Este vorba despre reguli clare, aplicate echitabil, și despre recunoașterea unei disponibilități care, în practică, poate depăși cu mult programul normal de lucru. Dacă acești angajați sunt solicitați să răspundă în mod regulat în afara programului, să gestioneze evenimente neprevăzute și să îndeplinească sarcini urgente, conducerea CNAIR ar trebui să clarifice oficial regimul acestei activități. Este nevoie de stabilirea unor responsabilități precise, a unui mecanism de permanență, acolo unde este justificat, și a modalităților legale de compensare a muncii suplimentare.
În același timp, includerea sau neincluderea comunicatorilor într-o procedură privind mobilizarea la domiciliu ar trebui explicată transparent, astfel încât să nu existe categorii de angajați ale căror responsabilități în afara programului rămân nereglementate.
CNAIR trebuie să ofere explicații
Problema merită un răspuns oficial din partea conducerii CNAIR. Există o procedură care reglementează disponibilitatea comunicatorilor din cadrul DRDP-urilor în afara programului normal de lucru? Dacă da, în ce condiții sunt solicitați și cum este compensată această activitate? Dacă nu, de ce nu a fost elaborat un asemenea cadru, în condițiile în care evenimentele de pe drumurile naționale nu țin cont de orarul instituției?
De asemenea, care sunt criteriile pentru includerea anumitor categorii de personal în proiectul privind mobilizarea la domiciliu și de ce comunicatorii nu s-ar regăsi printre beneficiari? Sunt întrebări firești, la care angajații, dar și opinia publică, au dreptul să primească răspunsuri.
Într-o instituție responsabilă de administrarea și întreținerea infrastructurii rutiere naționale, comunicarea nu poate fi importantă numai atunci când conducerea are nevoie de transmiterea unui mesaj. Ea trebuie susținută prin reguli, resurse și condiții de muncă adecvate. Iar dacă aproximativ zece oameni sunt așteptați să fie permanent la dispoziția instituției, fără ca această disponibilitate să fie reglementată și remunerată corespunzător, problema nu mai este doar una a relației cu presa. Este o problemă de organizare, de echitate și de respect față de propriii angajați.
Pentru că disponibilitatea permanentă și responsabilitatea comunicării realizate nu ar trebui să însemne obligații fără limite și nici muncă suplimentară trecută cu vederea!
Nicolae Popovici
