Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va instala 400 de sisteme moderne de monitorizare pe drumurile naționale și autostrăzi!
Pentru reducerea numărului de accidente, pe lângă o infrastructură nouă, este nevoie și de impunerea disciplinei în traficul rutier, inclusiv cu ajutorul tehnologiei.
„Astăzi am făcut un nou pas concret în această direcție: am transmis la ANAP documentația pentru achiziția sistemului e-SIGUR, care prevede montarea a 400 de camere video cu radar și a echipamentelor necesare pentru monitorizarea traficului. După validarea documentației de către ANAP, vom lansa licitația publică pentru achiziția echipamentelor, a serviciilor de proiectare și a lucrărilor de instalare. Durata de implementare a proiectului este de 22 de luni, iar finanțarea este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile (Programul Transport 2021-2027), a spus într-un comunicat de presă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
Noul sistem integrat de management al traficului va permite:
– monitorizarea vitezei și recunoașterea automată a plăcuțelor de înmatriculare,
– verificarea deținerii rovinietei,
– procesarea automată a datelor și a abaterilor de la conduita rutieră.
În viitor, sistemul va putea fi adaptat pentru a alerta rapid echipajele de urgență în caz de incidente, va permite analiza traficului și verificarea deținerii ITP și RCA.
Principalul obiectiv al sistemului e-SIGUR nu este sancționarea, ci descurajarea comportamentelor agresive și periculoase la volan.
Prin acest proiect, România mai face un pas în derularea Strategiei Naționale care urmărește reducerea drastică a numărului de victime pe șosele. Sursa: CNAIR SA











