CJ Suceava continuă modernizarea drumurilor județene

57

Consiliul Județean Suceava a aprobat noi proiecte importante pentru infrastructura rutieră din județul Suceava. Proiectele au în vedere investiții în drumuri și poduri, fonduri europene atrase și măsuri concrete pentru o mai bună funcționare a serviciilor publice.

Astfel, consilierii județeni au aprobat documentațiile tehnice pentru modernizarea a aproximativ 40 de kilometri de drumuri județene. Vorbim de DJ 178A și DJ 178D, pe o distanță de peste 22 de kilometri, între Costâna – Pârteștii de Sus și Soloneț – Cajvana, și de reabilitarea a altor aproape 17 kilometri pe DJ 208, drumul care leagă Dolhasca de Fălticeni. Aceste drumuri vor fi aduse la standarde moderne, după ani în care s-a intervenit doar cu lucrări de întreținere curentă.

Patru poduri: unul în reabilitare, trei noi

La Botoșana, pe DJ 178E, va fi reabilitat un pod cu o deschidere de aproximativ 24 de metri, aflat într-o stare avansată de degradare.

La Șaru Dornei (DJ 174F) și Dorna Candrenilor (DJ 174D), vor fi înlocuite podurile existente cu unele noi, adaptate condițiilor actuale de trafic. Iar la Benia, pe DJ 175, va fi construit un pod nou, de peste 22 de metri, cu lucrări de consolidare a malurilor.

Nou punct de frontieră în județ

A fost aprobat un proiect de cooperare transfrontalieră care pune bazele deschiderii unui nou punct de frontieră în nordul județului, în zona Izvoarele Sucevei. Este un proiect important, pentru că un punct de frontieră aici ar însemna acces mai ușor și mai multe șanse de dezvoltare pentru comunitățile din nordul județului.

Nicolae Popovici