La Spitalul Clinic „Parhon” traficul prin curte este greu de administrat deoarece în aceeași curte sunt două unități spitalicești, care atrag foarte mulți salariați, bolnavi și aparținători ai acestora. Totodată, în curte au mai fost realizate diferite investiții, la care au fost folosite diferite utilaje și materiale. De aceea, aleile și trotuarele au suferit degradări majore.
În această perioadă sunt montate borduri, se fac reparații cu asfalt, urmând a fi executate marcaje de delimitare a locurilor de parcare.

Echipele Citadin continuă lucrările de întreținere și reparații în mai multe zone din municipiul Iași, intervenind atât pe carosabil, cât și în parcări sau pe trotuare, prin lucrări de asfaltare, montare de borduri, refacere de pavaj și realizarea de marcaje rutiere. Conducerea societății împreună cu conducerea primăriei ieșene au stabilit un program cu lucrările ce urmează a fi executate, funcție de priorități.
Astfel, în prezent, pe străzile Dimitrie Anghel, Sf. Lazăr (parcare), Vasile Lupu se fac reparații cu asfalt, iar pe Bulevardul Dacia sunt frezate suprafețe şi sunt montate borduri, urmând a fi așternut covor asfaltic.

În zona Primăriei, Stadionului Municipal, Pietonalului Ștefan cel Mare şi Bazei de agrement Ciric sunt derulate lucrări de reparaţii, iar pe Străzile Lotrului, Broscăriei, Bulevardul Ţuţora sunt trasate marcaje transversale, iar pe străzile George Emil Palade, Moara de Vânt și Sărărie se trasează marcaje transversale şi sunt montate limitatoare de viteză.
„Mulțumim cetățenilor pentru înțelegerea și sprijinul acordat pe durata desfășurării lucrărilor, precum și pentru răbdarea manifestată în zonele afectate de intervenții. Avem un program de reparații pe care-l derulăm, în funcție de priorități. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu prudență în zonele unde se desfășoară lucrări, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului din teren, pentru evitarea incidentelor și pentru protejarea echipelor de intervenție. Mulţumim pentru înţelegere!”, a spus ing. Marius Ionescu, director general al Citadin Iași.
Nicolae Popovici











