Cinci loturi din Autostrada Moldovei A7 vor fi mutate de pe împrumuturi pe granturi PNRR

179

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că sunt propuneri care vor fi făcute pentru schimbarea finanțării unor obiective de investiții în autostrăzi. „Sunt două secțiuni prioritare pe A7: Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani, care în acest moment au nivelul de maturitate și garanțiile oferite de constructori că se pot finaliza până în august 2020. Practic cinci loturi din A7, de o valoare de peste două miliarde de euro 2,1 miliarde de euro, pare că reușim să le mutăm pe Grant. Așa că, da, finalizăm A7, ceea ce mi se pare un lucru foarte bun și vine cumva după valul de discuții de autostrăzi, ca un element reconfortant ca românii să știe că pe PNRR autostrada A7 se termină pentru că avem fondurile pe componenta de grant nerambursabil. Asta este ceva ce va fi foarte ușor de urmărit în materie de succes al PNRR-ului român”, a afirmat Pîslaru.

În discuția noastră cu Comisia Europeană, am propus o serie de relocări de proiecte cu execuție mare, impact mare, să le punem pe grant. L-am convins pe ministrul Proiectelor Europene să le ceară. De atunci, vorbind cu Comisia Europeană în paralel, i-am convins ca aceste loturi de autostradă să intre pe granturi. Mai rămâne pe împrumuturi un tronson din A7 care nu s-ar fi terminat în august 2026”, a declarat sursa din Ministerul Finanțelor.

Mai amintim că senatorul PNL Lucian Rusu susţine că tronsoanele Paşcani – Iaşi – Ungheni din autostrada A8 şi Paşcani – Suceava – Siret din autostrada A7 au fost incluse pe lista transmisă de România către Comisia Europeană pentru finanţare prin Programul SAFE – Security Action for Europe, transmite news.ro.