Chișinău: lucrările de construcție, reabilitare și modernizare a unor drumuri publice naționale – declarate de utilitate publică!

15

Executivul a aprobat ieri proiectul de lege prin care lucrările de construcție, reabilitare, modernizare și extindere a unor drumuri publice naționale, inclusiv a punctelor de trecere a frontierei de stat și a infrastructurilor conexe, vor fi declarate de utilitate publică de interes național.

Obiectivul principal al proiectului este de a îmbunătăți conectivitatea între regiuni și de a facilita transportul de mărfuri și călători, facilitând dezvoltarea economică și socială.

Documentul stabilește obiectele de expropriere necesare pentru lucrările de construcție, reabilitare și extindere a drumurilor publice, a zonelor de siguranță a acestora și a punctelor de trecere a frontierei conexe cu aceste drumuri, care sunt declarate utilitate publică de interes național de către Comisiile de cercetare prealabilă anterior instituite. 

Lucrările vor fi executate pe mai multe drumuri naționale, printre care: R34 – sectoarele Hâncești – Cantemir și Cahul – Giurgiulești; G88 Cornești – Boghenii Noi – Năpădeni; G35 R14 Țepilova – Vanțina – Căinarii Vechi; M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România; M1 Frontiera cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari – frontiera cu Ucraina, și altele.

Lucrările de modernizare și extindere a acestor drumuri vor contribui semnificativ la îmbunătățirea infrastructurii rutiere naționale, sporind siguranța și confortul participanților la trafic. Sursa: Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

DCIM\100MEDIA\DJI_0010.JPG