Chișinău – conferința științifică internațională cu genericul „ENERGIE, EFICIENȚĂ, ECOLOGIE ȘI EDUCAȚIE”, Ediția a VIIa și „INSTALAŢII PENTRU CONSTRUCŢII ŞI ECONOMIA DE ENERGIE”, Ediția a-XXXIVa.

94

Evenimentele, organizate de Asociația Inginerilor de Instalații din Republica Moldova (AIIRM) și Asociația Inginerilor de Instalații din România (AIIR), filiala Moldova Iași, au loc în perioada 4-5 iulie 2024, la Facultatea de Urbanism și Arhitectură, sub egida Aniversării a 60 de ani de la fondarea Universității Tehnice a Moldovei. În discursul de deschidere, doamna Ludmila VÎRLAN, Președinta AIIRM, a menționat că este o onoare să avem alături profesioniști, experți din diferite domenii și că prin eforturile comune putem contribui la dezvoltarea durabilă și sustenabilă.

Administrația Națională a Drumurilor susține dezvoltarea durabilă la Conferința AIIRM și AIIR

Directorul general al ASD, Sergiu BEJAN, împreună cu colegi din cadrul instituției, participă la aceste evenimente. El a mulțumit pentru invitație și a salutat participanții la conferință, subliniind importanța colaborării și a schimbului de idei pentru promovarea dezvoltării durabile și sustenabile în domeniul infrastructurii rutiere și energetice.

„În contextul reformei, Administrația Națională a Drumurilor ține cont de dezvoltarea durabilă și protecția mediului, susținând inițiativele care promovează inovația și eficiența în infrastructura rutieră și energetică.  Colaborarea și schimbul de idei din cadrul acestei conferințe vor contribui semnificativ la avansarea cunoștințelor și practicilor în domeniul energiei și infrastructurii. Mulțumim organizatorilor pentru această oportunitate și anticipăm rezultate constructive prin implementarea soluțiilor discutate pentru o dezvoltare sustenabilă și eficientă a Infrastructurii. Participarea la acest eveniment reflectă angajamentul nostru pentru dezvoltarea durabilă și pentru adoptarea soluțiilor moderne în gestionarea infrastructurii naționale”, a spus conf. univ. dr. ing. Sergiu Bejan, direrctorul general al Administrației Naționale a Drumurilor din Republica Moldova.