Germanii de la ADAC obişnuiesc să facă periodic teste mari pentru anvelopele de iarnă şi de vară, cu măsurări exacte, pentru a-i informa pe şoferi despre caracteristicile reale ale acestora prin comparare.
ADAC e efectiv un club al şoferilor din Germania, unde aceştia cotizează anual pentru servicii de care pot beneficia, dar şi pentru asemenea teste independente de amploare, unde ADAC cumpără aceste modele şi le testează obiectiv, fără influenţări. Testul din acest an s-a făcut remarcat în mod neaşteptat, însă, când cei de la ADAC n-au publicat doar nişte rezultate generale, ci au emis o avertizare de siguranţă că 11 modele, în mare parte chinezeşti, sunt de-a dreptul periculoase, mai ales în condiţii meteo mai dificile.
Testul ADAC de acum s-a concentrat pe cea mai des întâlnită mărime de anvelopă din zilele noastre, de diametrul 18, şi a cuprins 31 de modele. Pentru corectitudine, s-a ales aceeaşi mărime pentru toate 31 modele de anvelope — 225/40 R18.
Cei de la ADAC explică din start şi de ce anvelopele mai puţin cunoscute au pătruns pe piaţă atât de mult. O anvelopă Michelin Pilot Alpin 5 costă 177 euro bucata în Germania, în timp ce un Star Performer Stratos UHP costă doar 95 euro, spre exemplu. La un set de 4 anvelope, se poate economisi 328 euro.

Totuşi, cele mai bune anvelope se dovedesc a fi cele produse de producătorii renumiţi, cu reputaţie. Cel mai bun punctaj l-a luat în acest an anvelopa Goodyear UltraGrip Performance 3, produsă în Germania. Ea a fost urmată de Michelin Pilon Alpin 5, apoi de Bridgestone Blizzak 6 şi Dunlop Winter Sport 5.Există şi o marcă sud coreeană în lista anvelopelor cu calificativ de bun — Hankook Winter i*cept evo W330. Iar lista celor mai bune anvelope e încheiată de Continental Winter Contact TS 870.
Cea mai gravă descoperire a celor de la ADAC a fost că toate celelalte 11 modele testate au avut performanţe atât de slabe, încât nu s-au învrednicit nici măcar de un statut de minimă decenţă, ci au luat statutul de „inacceptabil / slab” — Radar Dimax Winter (chinez), Nankang Winter Activa 4, Landsail Winter Lander, Petlas SnowMaster 2 Sport, Imperial Snowdragon UHP, Tomket Snowroad Pro 3, Star Performer Stratos UHP, Goodride SW608, Evergreen EW66, CST Medalion Winter WCP1 şi Syron Everest 2.
Problema acestor anvelope e că imediat ce ajunge în condiţii de ploaie sau zăpadă, aderenţa lor e extraordinar de precară. Anvelopele Landsail abia de au putut opri pe zăpadă, spre exemplu. Cele de la Evergreen aproape că n-au avut nicio aderenţă pe gheaţă, chiar dacă sunt marcate drept anvelope de iarnă.
Mai multe informații pe: https://piataauto.md/Stiri/2025/09/Germanii-de-la-ADAC-au-testat-31-anvelope-de-iarna-si-au-recomandat-vehement-evitarea-a-11-modele-in-mare-parte-chinezesti/











