AND Moldova: reparații asfaltice pe tronsoane ale drumului R13, din apropierea localităților Gura Căinarului, Mărculești, Varvareuca, Gvozdova și Gura Camencei

39

AND Moldova a semnat contractul pentru lucrări de întreținere periodică pe sectoare selectate ale drumului R13, cu o lungime totală de 17,455 km, în raionul Florești. Lucrările vor fi executate selectiv, pe anumite tronsoane din apropierea localităților Gura Căinarului, Mărculești, Varvareuca, Gvozdova și Gura Camencei, în funcție de starea tehnică a drumului și de necesitățile identificate în teren.

„Aceste intervenții sunt importante și necesare pentru a îmbunătăți accesul și condițiile de deplasare pentru cei peste 11 mii de locuitori ai comunităților vizate, care utilizează zilnic acest drum, precum și pentru toți participanții la trafic care circulă pe traseul R13”, a declarat directorul general al AND, Ștefan Popa.

Mai multe informații sunt disponibile aici: https://shorturl.at/EWfkn. Sursa: AND Moldova

Nicolae Popovici