CNIR a transmis Ordinul de Începere pentru etapa de proiectare a lotului 2B Grințieș-Pipirig, cel mai dificil tronson al Autostrăzii ,,Unirii” -A8.

32

Compania Națională de Investiții Rutiere a emis, astăzi, Ordinul de Începere pentru etapa de proiectare a lotului 2B Grințieș-Pipirig, cel mai dificil tronson al Autostrăzii ,,Unirii” -A8.

Contractul cu o valoare de 5,97 miliarde lei pentru construirea acestui lot a fost semnat la sfârșitul lunii octombrie și are o durată de realizare de 54 de luni, data de începere fiind stabilită pentru 30.03.2026, astfel încât lucrările să demareze din 2027 și să respecte termenele prevăzute în Legea Autostrăzii A8.

Lotul cu o lungime de 31,5 kilometri, care se desfășoară în județul Neamț este un proiect de o complexitate tehnică ridicată, incluzând numeroase structuri :

  • 16 tuneluri (cel mai lung având 940 metri)
  • 60 de poduri și viaducte, două dintre acestea cu peste 1000 metri lungime

(cel mai lung pod este cel peste râul Bistrița :1275 metri)

  • aprox. 20 de kilometri este lungimea pasajelor și a tunelurilor, reprezentând aproape 70 % din lungimea întregului lot.

Pentru conexiunea cu lotul 2A Ditrău-Grințieș, aflat acum în etapa de proiectare, a fost prevăzut un nod rutier lângă Tulgheș, iar la Est, pentru conexiunea cu Lotul 2C Pipirig-Vânători Neamț (Leghin), o descărcare provizorie, asigurând, astfel, funcționarea independentă. Sursa: CNIR SA