Orașul Comănești, din județul Bacău, cunoaște o dezvoltare excelentă, anual fiind investite sume de ordinul zecilor de milioane de euro, fonduri atrase de primarul Viorel Miron și echipa sa. Unde au fost finalizate lucrările, totul arată la superlativ: spital, școli, grădinițe, creșe, Centrul social pentru persoane în vârstă, Trotușul amenajat și ștrandul modern, sală de sport unică, parcuri inedite, străzi și trotuare reabilitate, rețele noi de apă și canalizare, blocuri izolate termic și exemplele sunt încă foarte multe. Puține comunități se pot lăuda cu atât de multe proiecte finanțate și finalizate….

Prezenți în Comănești, am remarcat imaginile superbe de toamnă, dar și străzile și trotuarele modernizate, atât în partea centrală, cât și pe străzile adiacente, care, parcă, te invită la plimbare. Se lucrează la anveloparea blocurilor(câte discuții și eforturi pentru a începe lucrările cu finanțare asigurată 100%), ceea ce ne duce cu gândul cu mii de familii vor cheltui mai puțini bani pe încălzire și pe întreținere.
Un alt proiect extrem de important pentru comunitate este dezvoltarea sistemului de distribuție a gazelor naturale, mai ales că este vorba de introducerea unor sisteme de ultimă generație din domeniul gazelor naturale. Un amplu șantier pe multe străzi, cu numeroase lucrări de „scormonire a pământului” pentru a așeza țevile la locul lor, într-o perioadă în care Dumnezeu a adus și multe ploi binecuvântate. În unele locuri, în timpul lucrărilor, au apărut și situații neplăcute pentru locuitorii din zonele cu șantier, dar persoanele responsabile de implementarea proiectului au grijă ca pe șantier lucrările să nu creeze disconfort.

Discutând cu Viorel Miron, neobositul primar al Comăneștiului, am înțeles că urmărește realizarea fiecărui proiect, fiind prezent zilnic la toate lucrările aflate în execuție, așa cum l-am întâlnit și noi.
Astfel, a reușit să depășească toate situațiile ivite și care afectează localnicii. ”Fiecare șantier de astăzi înseamnă un pas spre un Comănești mai modern și mai confortabil, mâine. Primăria orașului Comănești este pe deplin conștientă de disconfortul creat, din cauza stării actuale a străzilor afectate de lucrări. Toate aceste inconveniente sunt consecința directă a implementării proiectului „Dezvoltarea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale la nivelul orașului Comănești”, un proiect mult așteptat în valoare de peste 9 milioane euro, proiect care va aduce beneficii reale pentru mii de gospodării din orașul nostru. Aceste lucrări vizează extinderea rețelei de gaz în mai multe cartiere ale orașului: Lunca de Jos, Laloaia Stânga, Laloaia Dreapta, Supan și Sublaloaia. Știm că în aceste cartiere din oraș se circulă cu dificultate și că noroiul sau praful au devenit o problemă zilnică. Asigurăm că aceste neplăceri nu sunt din neglijență sau nepăsare, ci sunt consecința implementării proiectului de extindere a rețelei de gaze naturale – un pas important pentru confortul tuturor locuințelor din Comănești. La finalizarea lucrărilor, străzile vor fi aduse la starea inițială sau modernizate conform planului de reabilitare”, a spus Viorel Miron, primarul orașului Comănești. Majoritatea localnicilor au înțeles că trebuie respectate activitățile desfășurate pe șantiere și că nu se poate executa o lucrare fără a crea disconfort. Ionela Brânză a spus în acest sens că „Cu toții știm că fără sacrificii și disconfort nu reușim, iar proiectul acesta de dezvoltare a rețelei de gaze este extins aproape în tot orașul. Mult spor in finalizarea proiectului”, iar Doru Burlacu, un alt localnic a spus că „În zonele unde lucrările au fost terminate arată ok, firma care a lucrat a adus strada la starea inițială. Așa cum au făcut și la intersecția de la biserica catolică, în Lunca de Jos”.

„Fiecare șantier de asemenea amploare presupune și o perioadă de disconfort. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și înțelegem nemulțumirile justificate ale cetățenilor afectați. Sunt convins că acestea vor fi soluționate în cel mai scurt timp posibil de către echipele constructorului. Avem promisiunile că vor remedia peste tot și vor asigura circulația în siguranță și confort pe toate străzile afectate”,ne–a mai spus Viorel Miron, primarul orașului Comănești.
Trebuie să mai adaugăm că proiectul, în valoare de aproape 10 milioane de euro, are foarte multe noutăți în domeniu și care vor fi implementate în premieră la Comănești. Amintim aici câteva dintre operațiunile ce sunt executate și la ce vor ajuta ela: utilizarea instrumentelor inteligente în domeniul masurării presiunii și debitelor, contorizării, inspectiei interioare a conductelor de distribuție a gazelor naturale, odorizării, protecției catodice, filtrării și, după caz, uscării, încãlzirii gazelor naturale, reacțiilor anticipative, trasabilității sistemului de distributie a gazelor naturale, dar și de colectare și procesare automată și de transmisie a datelor de la distanță, în vederea funcționării in condiții de eficiență și siguranță a sistemului de distribuție a gazelor naturale.

„Această nouă investiție va aduce beneficii semnificative pentru comunitatea din Comănești, oferind acces la gazul natural pentru un număr de peste 2000 de gospodării. Mai mult decât atât, în cadrul acestui proiect, se oferă și posibilitatea de branșare gratuită pentru toți cei interesați”, a mai spus edilul orașului.
Nicolae Popovici











