Cea de-a 22-a ediţie a Salonului Auto Bucureşti şi Accesorii 2025 s-a deschis marţi. În perioada 7 – 12 octombrie, ediţia din 2025 a SAB reuneşte 35 de mărci de automobile, peste 450 de modele de autoturisme, 600 de branduri la accesorii, ceea ce înseamnă peste 3.500 de repere în acest segment auto.
Ediţia din acest an aduce în prim-plan modele concept, premiere naţionale şi noutăţi ale sezonului 2025-2026, cât şi ofertele speciale ale companiilor participante, aparţinând brandurilor renumite.
„Acest salon este mai mult decât o expoziţie, este un loc în care se întâlneşte inovaţia cu pasiunea, locul unde credem noi că îşi dau mâna cei care privesc îndeaproape atât prezentul, cât şi viitorul. Suntem foarte mândri să fim parteneri în această poveste. Vă spun că avem toată preocuparea ca să ducem şi noi lucrurile înainte, să fim acolo prezenţi cu infrastructură la nivel de viitor. Pentru România, în acest moment pe rutier ne putem lăuda cu 1.280 km de autostradă şi drumuri rapide. Avem în lucru mai mult de 800 km şi în pregătire, încă în stadiul de proiectare, 500 km”, a spus secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Cristian Şologon, citat de Agerpres.

În ceea ce priveşte siguranţa rutieră, oficialul MTI a transmis că se doreşte ca în 2050 să nu mai existe victime ale accidentelor rutiere pe drumurile României.











