Modernizarea unui drum turistic dintre județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin.

103

Drumul județean DJ 684, care asigură legătura strategică între județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin, va fi modernizat printr-un proiect finanțat din fonduri europene și cu o contribuție substanțială a celor trei consilii județene. Valoarea totală a investiției este estimată la aproximativ 36 de milioane de euro, dintre care peste 13 milioane de euro vor fi asigurate de Consiliul Județean Caraș-Severin, a anunțat președintele CJ Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, în ședința ordinară de luni.

Proiectul DJ 684 beneficiază de finanțare din partea ADR-Vest: „Din punct de vedere al sumelor prevăzute pentru investiții, cel mai important proiect este DJ 684, care leagă nordul județului de cele două județe vecine și oferă legătură cu autostrada”, a precizat președintele CJ.

Modernizarea DJ 684 se va desfășura pe traseul DN-68A, care include următoarele segmente:

  • Coșava – Tomești
  • Lucanii de Jos
  • Ruschița – Voislova
  • Caransebeș – Oțelul Roșu – Hațeg

Obiectivele principale ale proiectului sunt: facilitarea accesului rutier pentru locuitorii din cele trei județe, impulsionarea turismului în zona montană și modernizarea și siguranța infrastructurii rutiere, prin refacerea completă a drumului pe segmentele critice.

Proiectul prevede realizarea a câte patru poduri pe fiecare tronson și reconstrucția completă a structurii rutiere. Pe segmentul montan, drumul va fi reabilitat complet.

Luni, Consiliul Județean Timiș a făcut un pas important: au început procedurile de expropriere pentru a putea demara lucrările pe două tronsoane ale DJ 684, care leagă Coșava, Tomești și Luncanii de Jos de Caraș-Severin.

„Este un pas esențial pentru a putea demara lucrările de modernizare. Vorbim despre un drum care nu doar că va asigura o legătură mai rapidă și mai sigură între comunități, dar va pune și în valoare frumusețea naturală a zonei – o adevărată poartă către turismul montan în estul județului”, a spus Alexandru Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș

Modernizarea DJ 684 va avea un impact major asupra dezvoltării economice și turistice a zonei, asigurând un drum sigur și accesibil între județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin. De asemenea, proiectul va facilita transportul rapid al marfurilor și persoanelor și va reduce timpul de deplasare pe ruta montană, contribuind la creșterea atractivității zonei pentru turiști. Sursa: Radio Reșița