A fost reabilitată strada Vasile Florescu din municipiul Târgoviște

88

Strada Vasile Florescu din municipiul Târgoviște, de nerecunoscut! O altă investițe de modernizare a infrastructurii rutiere a fost finalizată cu succes în oraș, respectiv în zona Balaban, unde proiectul de reabilitare a străzii Vasile Florescu a ajuns în faza marcajelor rutiere.

Primarul orașului, Daniel Cristian Stan a declarat astăzi că investiția a vizat reabilitarea străzii, a trotuarelor, refacerea rețelei de preluare a apelor pluviale, mărirea numărului locurilor de parcare, la care se adaugă lucrările de reabilitare a iluminatului public!

Pe strada Vasile Florescu din Municipiul Târgoviște administrația locală  tocmai finalizează un proiect de reabilitare a acestei zone. Este vorba de stradă, de trotuar, aproximativ 4.000 de metri pătrați. S-a refăcut iluminatul public și lucrăm la spațiul verde. Astăzi se mai montează, pe zona de iluminat public, un stâlp, urmând ca până la finalul acestei zile să avem și marcajele refăcute, să avem și zona de iluminat public realizată. De asemenea, după cum vedeți, zona este schimbată radical. Stradă, trotuar, preluare a apei pluviale, cam tot ceea ce este nevoie pentru a avea o infrastructură într-adevăr decentă și în această zonă “, a declarat pe Facebook primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.