Autostrada A7 trece granița spre țările baltice

88

Sucevenii solicită Comisiei Europene prelungirea Autostrăzii A7 în Ucraina până la granița cu Polonia
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a adresat o scrisoare Președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Guvernului României, premierului Marcel Ciolacu, precum și premierului Ucrainei, Denîs Anatoliovîci Șmîhal, prin care solicită Comisiei Europene sprijin pentru continuarea Autostrăzii A7, care vine de la București, la Suceava și apoi Siret, mai departe pe teritoriul Ucrainei, Porubne, Cernăuți, Ternopil, Liov, până la granița cu Polonia și construirea unui sector de cale ferată cu ecartament european pe traseul Vadu Siret – Cernăuți.

„Această propunere a fost discutată în ședința de la Cernăuți din 19 aprilie, la care au participat reprezentanți ai Comisiei Europene și ai guvernelor de la București și Kiev. Despre importanța coridorului Nord-Sud, care să lege Marea Baltică de Marea Neagră, s-a vorbit de multe ori și consider că trebuie prioritizat acest coridor. El trebuie inclus obligatoriu în viitorul Master Plan de Transport al UE, mai ales că România a decis finanțarea Autostrăzii A7 de la București la Siret, iar Polonia are autostradă până la granița cu Ucraina” a spus Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.

Astfel, nu rămâne decât o investiție în partea vestică a Ucrainei, între Cernăuți și Liov, investiție car ar face mai scurtă distanța Varșovia – București cu peste 130 km față de Via Carpatica și care ar avea în plus un efect economic benefic pe flancul estic al UE și NATO.